vineri, iulie 4, 2025
21.1 C
București

De ce se introduce certificatul verde prin asumarea răspunderii Guvernului, explică George Simion

Introducerea certificatului verde va fi făcută prin asumarea răspunderii guvernului, iar procedura simplificată a fost a aleasă tocmai pentru că nu ar fi întrunit numărul de voturi ca să treacă prin parlament, susține copreședintele AUR, George Simion.

Proiectului privind introducerea certificatului verde nu a intrat la vot pentru că mulți parlamentari PNL și PSD se opun acestei măsuri a declarat George Simion, marți seara, într-o emisiune B1TV.

Un protest de amploare s-a desfășurat marți în fața clădirii Parlamentului, a mai spus Simion, pentru a le arăta guvernanților ce cred românii despre certificatul verde obligatoriu la locul de muncă: „Am făcut un protest, într-o zi de muncă. După estimările noastre au fost 15.000 de oameni la toate intrările, i-am speriat un pic pe deputați. Nu au vrut să supună la vot respingerea legii. Pe 8 noiembrie, prin votul tuturor partidelor, în afară de AUR, pe ordinea de zi este acest proiect, forma de certificat verde a lui Cîțu, împreună cu USR. Este ținut pe ordinea de zi. Ieri a ieșit domnul Ciolacu și a spus că va fi o asumare de răspundere.

Eu am vorbit cu parlamentari de la PSD, am vorbit cu parlamentari de la PNL și au spus că nu votează certificatul verde. Parlamentarii actualei puteri se tem de oamenii în circumscripție. Am foarte mulți parlamentari de la ambele partide care au spus nu votăm certificatul verde. Să îmi arătați mie dacă îndrăznește un parlamentar de Suceava să voteze așa ceva. Deși au majoritate nu vor să o voteze și să își asume răspunderea Guvernului”, a spus George Simion.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine