Deputatul Aurel Bălășoiu, exclus din PSD. Parlamentarul, implicat într-un scandal sexual cu minori
Deputatul Aurel Bălășoiu, exclus din PSD. Parlamentarul, implicat într-un scandal sexual cu minori

PSD a decis excluderea lui Aurel Bălășoiu, anunțând că va vota și ridicarea imunității parlamentare. Potrivit unor surse „Adevărul”, deputatul de Argeș a fost surprins în situații compromițătoare cu un minor. 

„Conducerea PSD a decis astăzi excluderea din partid a deputatului Aurel Bălășoiu„ au anunțat social-democrații sâmbătă seară.

Formațiunea a mai subliniat că „se așteaptă ca acesta să își dea demisia urgent din funcția de deputat”, explicând că, „în caz contrar, PSD va vota pentru ridicarea imediată a imunității parlamentare”,mai scrie Adevarul.

 În anunț se face referire la încălcarea legii și a demnității umane.

„PSD nu tolerează în niciun fel încălcare a legii, a demnității umane și a moralei creștine”, a mai transmis conducerea social-democraților.

Deputatul, implicat într-un scandal sexual cu un minor

Potrivit unor surse „Adevărul” din conducerea partidului, excluderea deputatului din formațiunea politică vine ca urmare a apariției unor imagini în care parlamentarul este surprins în situații compromițătoare cu un minor.

Șeful PSD, Marcel Ciolacu ar fi cerut excluderea de urgență a parlamentarului din partid, în momentul apariției imaginilor, au mai explicat sursele „Adevărul”, susținând că partidul are o toleranță zero pentru atfel de lucruri.

„Pentru noi este revoltător, așa ceva este inimaginabil, numai simplul fapt că a circulat așa ceva, nici nu cred că este nevoie să ai o chestiune care să fie formulată deja de către procuror”, au mai declarat surse din PSD.

PSD Argeș: „Ne delimităm ferm de orice atitudine imorală și solicităm demisia de urgență”

„Am luat act de decizia conducerii PSD, de excludere din partid a deputatului Aurel Bălășoiu”, a transmis PSD Argeș, subliniind că, rămânând consecvent principiilor sale, „se delimitează ferm de orice atitudine imorală și solicită de urgență demisia sa din Parlamentul României”.

Reacția deputatului

Chestionat de jurnaliștii publicației Gândul, Aurel Bălășoiu a respins acuzațiile, afirmând că nu recunoaște astfel de acte.

„Voi merge înainte și voi lupta! Merg înainte, nicio problemă! M-au exclus, nicio problemă! Nu recunosc!”, este răspunsul dat de parlamentar, fiind întrebat dacă recunoaște că a întreținut relații sexuale cu un minor.

Cine este Aurel Bălășoiu

Potrivit informațiilor de pe pagina Camerei Deputaților, Aurel Bălășoiu este deputat de Argeș, la primul mandat în Parlamentul României.

Deputatul a ocupat și funcția de primar comuna Rociu din județul Argeș, potrivit paginii administrației locale.

Din 1991, până în 2004, a fost secretar al Consiliului Local, iar între anii 1981-1991, deputatul a ocupat funcția de contabil.

Potrivit informațiilor de pe pagina Camerei Deputaților, Aurel Bălășoiu a urmat Facultatea de Teologie a Universității Pitești, dar și Facultatea de Drept a Universității București.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *