Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcții, condamnată definitiv la închisoare, în iunie 2012, în dosarul Trofeul calității și fugită din țară, a fost găsită și arestată în Suedia, a anunțat miercuri Poliția Capitalei.
- „La data de 21 iunie 2022, în urma activităților investigative și de cooperare polițienească internațională, efectuate de polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale – Biroul Urmăriri – Direcția Generală de Poliție a municipiului București, prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească – Biroul SIRENE, au depistat, cu sprijinul autorităților din Suedia, în localitatea Forslov, o femeie, în vârstă de 67 de ani, urmărită național și internațional.
- Femeia se sustrăgea de la executarea unei pedepse cu închisoarea de 5 ani, pentru infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, condamnarea fiind dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, în anul 2012″, a transmis miercuri Poliția Capitalei.
Pe numele femeii – urmărite național și internațional – exista mandat european de arestare emis de Tribunalul București, iar în prezent acesta se află în arestul Poliției suedeze, urmând să fie declanșată procedura extrădării.
Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că este vorba despre Diana Gasparovici, condamnată, alături de Adrian Năstase, în dosarul Trofeul Calității.
În 21 iunie 2012, Înalta Curte de Casatie și Justiție l-a condamnat pe fostul premier Adrian Năstase la 2 ani de închisoare cu executare în dosarul Trofeul calității.