Cea de-a doua zi a Digital Innovation Summit Bucharest (DISB) 2026, desfășurată la Palatul Parlamentului, a fost dedicată temei „Artificial Intelligence and Digital Innovation, Resilience and Development”.
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, a transmis un mesaj participanților și a participat la sesiunea „Fireside chat on AI and the economy”, organizată în parteneriat cu European Liberal Forum.
Evenimentul, organizat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București, a reunit experți, instituții publice, mediul academic și sectorul privat. Deschiderea a fost asigurată de Adrian-Victor Vevera, Director General ICI București, alături de Andrei Baciu, Vicepreședinte al Comisiei pentru apărare din Camera Deputaților.
Provocări media în era deepfake-urilor
Prima sesiune, „Media Resilience in the Age of Deepfake and Generative AI”, a abordat riscurile noilor tehnologii în spațiul informațional. Au participat Adriana Săftoiu (Director General TVR), Robert Cristian Schwartz (Director General SRR), Valentin-Alexandru Jucan (Vicepreședinte CNA), Claudia Victoria Nicolae (Director General AGERPRES), Alexandru Ion Giboi (Secretar General al European Alliance of News Agencies) și Saida Bayramova (SCIS – Azerbaidjan).
Antreprenoriat feminin și guvernanță locală
A fost lansată ediția 2026 a Indexului Antreprenoriatului și Leadershipului Feminin, realizat de Patronatul European al Femeilor de Afaceri. Panelul i-a reunit pe Anca Dragu (Guvernatorul BNM), László Borbély (Consilier de stat), Eduard Bachide (Secretar de stat în MApN) și Mihnea Costoiu (Rector UPB).
La panelul „Smart Local Governance: AI and Emerging Technologies for Resilient Communities”, moderat de George Cristian Turcu (Ghidul Primăriilor), au discutat Luca Tagliaretti (European Cybersecurity Competence Centre), Luca Sambucci (Noctive Security), primarii Ionuț Florin Pucheanu (Galați), Mario-Lucian De Mezzo (Slatina), Cornel Gogan (Videle) și Eduard Dumitrașcu (Asociația Română pentru Smart City).
Agenda diversificată
Dezbaterile au continuat cu rolul comitetelor sectoriale în reziliența bazată pe AI și aplicațiile inteligenței artificiale în agricultură și securitatea alimentară. Panelul „From Identity to Influence: National Positioning in the AI Ecosystem”, moderat de Radu Magdin, a analizat poziționarea României în ecosistemul global al AI.
Summitul continuă cu teme dedicate diplomației cibernetice, tehnologiilor blockchain și educației digitale.
