Discuții de pace între Rusia și Ucraina ar putea fi găzduite de Israel, după eșecul celor de săptămâna trecută, din Turcia. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Israelul face eforturi pentru a organiza discuţii de pace la nivel înalt între Ucraina. Totodată, acesta a sugerat că în Ierusalim s-ar putea purta discuțiile între partea rusă și cea ucraineană.
După ce s-a adresat parlamentului israelian, prim-ministrul Naftali Bennett a declarat că încearcă să acţioneze ca un intermediar între Kiev şi Moscova, relatează Reuters și B1TV.
„Prim-ministrul Israelului, Naftali Bennett, încearcă să găsească o modalitate de a avea discuţii. Suntem recunoscători pentru eforturile sale, astfel încât, mai devreme sau mai târziu, vom începe să avem discuţii cu Rusia, eventual la Ierusalim. Acesta este locul potrivit pentru a ajunge la pace, dacă este posibil”, a declarat Volodimir Zelenski în discursul de duminică noapte adresat poporului ucrainean.
„Propagandiştii ruşi au o treabă grea astăzi. Pentru prima dată, un preşedinte ucrainean a vorbit cu parlamentul Israelului şi, prin înregistrare video, cu poporul Israelului, un ucrainean acuzat de nazism de către Moscova. Însuşi acest fapt demonstrează deja că lucrurile nu sunt aşa cum spune Moscova”, a mai adăugat Zelenski.
Discuții de pace între Rusia și Ucraina. Avertismentul SUA pentru Israel
Victoria Nuland, subsecretar de Stat al SUA, a avertizat Israelul să nu devină paradisul banilor murdari ai oligarhilor din Rusia și să se alăture sancțiunilor financiare și de control al exporturilor impuse Rusiei.
„Nu vrei să devii ultimul refugiu pentru banii murdari care alimentează războaiele lui Putin. Așadar, orice este capabil să facă Israelul, pentru Ucraina ar fi binevenit și coaliția internațională pentru sprijinul Ucrainei ar fi binevenit.
Noi trebuie să presăm regimul (lui Putin -n.a.). Trebuie să-i refuzăm veniturile de care are nevoie, să presăm oligarhii din jurul lui, să le comprimăm economia”, a spus Nuland.
Leave a comment