Distrigaz dă vina pe oameni pentru explozia din București. Cineva ar fi rupt sigiliul. Locatarii blocului au sunat la 112 cu 24 de ore înainte de explozie, să reclame mirosul de gaze

Explozia din Rahova din această dimineață scoate la iveală modul în care oficialii pasează vinovăția direct pe oameni. Au apărut primele reacții din partea furnizorului Distrigaz, care explică de larg că după sistarea alimentării cu gaze de joi, cineva a ript sigiliul.

În comunicatul de presă este  menționat faptul că echipele de intervenție ale companiei au luat ca măsură de siguranță sistarea alimentării cu gaze a blocului respectiv și sigilarea robinetului de branșament pe 16 octombrie la ora 09:18.

Echipele de intervenție ale companiei acționează în teren, sub coordonarea ISU. Oficialii Distrigaz Sud Rețele și-au exprimat compasiunea pentru familiile victimelor și a tuturor celor afectați de explozia produsă în această dimineață pe Calea Rahovei din Capitală.

„În dimineața zilei de 17 octombrie 2025, ora 08:44, Centrul de Apeluri și Depanaj Urgențe Gaze al Distrigaz Sud Rețele a fost sesizat din nou, cu privire la prezența unui miros de gaze naturale la același imobil. Echipele de intervenție ale companiei au ajuns la fața locului în momentul producerii exploziei. În același timp, au ajuns la fața locului și pompierii, iar agentul de intervenție al Distrigaz Sud Rețele a constatat sigiliul rupt de pe robinetul închis în ziua precedentă”, a precizat compania în comunicatul de presă.

Parchetul a demarat o anchetă pentru a verifica cine este responsabil și care sunt cauzele tragediei care a lovit imobilul din Rahova în această dimineață.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.
Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Imagini din Liceul Bolintineanu, afectat de explozia din Rahova. Geamurile unei săli de clasă, spulberate

Liceul Dimitrie Bolintineanu din Capitală, situat în apropierea blocului...

Trump face un pas înapoi: După discuția cu Putin, SUA nu mai oferă Ucrainei rachetele Tomahawk. „Și noi avem nevoie de ele”

Președintele american Donald Trump și-a temperat sprijinul militar pentru...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine