Donald Trump, viitorul președinte al Statelor Unite, a anunțat luni că una dintre primele măsuri economice pe care le va adopta după preluarea mandatului va fi creșterea taxelor vamale pentru produsele importate din China, Canada și Mexic. Decizia vine în contextul luptei împotriva crizei drogurilor și a imigrației ilegale.
Creșteri semnificative ale tarifelor vamale
Trump a precizat că noile taxe vor fi implementate imediat după numirea sa, pe 20 ianuarie:
„Ca unul dintre numeroasele primele mele decrete, voi semna toate documentele necesare pentru a impune tarife de 25% la toate produsele care intră în Statele Unite din Mexic şi Canada. Această taxă va rămâne în vigoare până când drogurile, în special fentanilul, şi toţi imigranţii ilegali vor înceta această invazie a ţării noastre!”
Produsele din Mexic și Canada vor fi taxate cu 25%, iar cele din China cu 10%, pe lângă tarifele existente, transmite B1TV.
Lupta împotriva drogurilor și imigrației ilegale
Trump a subliniat că măsura este menită să reducă fluxul de fentanil și alte droguri care au contribuit la criza opioidelor din SUA. În plus, el a reiterat angajamentul de a pune capăt imigrației ilegale, acuzând țările vecine de complicitate:
„Oficialii chinezi mi-au promis că îi vor pedepsi grav pe traficanți, chiar și cu pedeapsa cu moartea, dar nu au ajuns niciodată până la capăt”, a declarat Trump pe platforma sa Truth Social.
Viitorul președinte nu ezită să reia politicile comerciale protecționiste din primul său mandat, în special războiul economic cu China. Creșterea taxelor vamale face parte din platforma sa electorală, fiind prezentată ca o soluție pentru protejarea economiei americane și securității naționale.
Măsura riscă să genereze tensiuni diplomatice și comerciale cu partenerii strategici ai SUA, dar Trump își menține poziția fermă, punând pe primul loc agenda sa economică și de securitate.