vineri, octombrie 2, 2026
20.9 C
București

Dosarul lui Viorel Hrebenciuc este la a patra amânare

Decizia definitivă în mega-dosarul de corupție denumit „Giga TV” a fost amânată de către Curea de Apel București. Este pentru a patra oară când se amână luarea deciziei în privința lui Viorel Hrebenciuc, care a fost deja condamnat la o pedeapsă cu executare.

Dezbaterile în acest caz s-au finalizat în 18 mai iar pronuțarea în caz a fost stabilită de către completul de judecată în 25 iunie.

În 25 iunie CAB a amânat din nou luarea unei decizii pentru 3 august iar apoi pentru vineri.

Vineri, instanța a amânat pentru 14 septembrie luarea deciziei definitive în acest caz.

La finalul anului 2019, în ajunul Crăciunului, fostul deputat Viorel Hrebenciuc a fost condamnat, de Tribunalul Bucureşti, la 3 ani închisoare cu executare în dosarul Giga TV.

În acelaşi dosar, fosta şefă a Consiliului Naţional al Audiovizualului Laura Georgescu a fost condamnată la 4 ani şi 4 luni închisoare cu executare.

De asemenea, fostul primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan a primit 3 ani şi 9 luni închisoare cu executare, iar Narcisa Iorga, fost membru CNA, a fost condamnată la 3 ani închisoare.

Fișa dosarului

Procurorii DNA de la Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus, în iulie 2015, trimiterea în judecată a mai multor persoane, toate implicate în fapte de corupție.

Astfel au fost judecați GEORGESCU LAURA – CORINA, președinta Consiliului Național al Audiovizualului (C.N.A), pentru abuz în serviciu, (2 infracțiuni, din care una în formă continuată – 25 acte materiale), instigarea la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (25 acte materiale),

HREBENCIUC VIOREL, la data faptei deputat, membru în Comitetul Executiv Național al unui partid (organ de conducere și de decizie al partidului), pentru folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid,

ȘTEFAN GHEORGHE, la data faptei primar al municipiului Piatra Neamț, persoană ce controlează postul de televiziune GIGA TV, pentru instigare la infracțiunea de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid, și

IORGA NARCISA – CLEMENTINA, membru al Consiliului Național al Audiovizualului (C.N.A.), la data faptei, pentru instigare la infracțiunea de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid.

Ultimele știri

Moșteanu, fost ministru USR la Apărare, manager la un club de biliard înainte, mesaj agramat pe rețelele sociale. Oamenii l-au „taxat” în comentarii

Ionuț Moșteanu, fost ministru USR al Apărării, a scris o propoziție cu acord greșit pe Facebook. Internauții l-au ironizat imediat.

Anunțul ministrului demis Nazare despre pensii și salarii. Guvernul interimar, blocat în fața rectificării bugetare

Nazare promite plata pensiilor și salariilor, dar spune că guvernul interimar nu poate face rectificarea bugetară necesară.

AUR acuză o manevră politică la DNA. Partidul spune că Bolojan este „flexibilizat” înainte de consultările de la Cotroceni

AUR acuză o manevră politică în spatele citării lui Bolojan la DNA, chiar înainte de consultările de la Cotroceni.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine