Președintele Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin, avertizează că, în lipsa unei reforme fiscale profunde, România riscă să se confrunte cu disponibilizări masive în sectorul bugetar. Acesta a subliniat că noul guvern trebuie să colaboreze cu sindicatele pentru a identifica soluțiile corecte și a evita tăierile arbitrare.
Avertisment privind restructurările
Dumitru Costin a explicat că restructurările ar putea deveni singura soluție viabilă dacă nu se implementează o reformă fiscală solidă:
„Dacă nu facem o reformă consistentă în plan fiscal și rămânem ancorați în același scenariu, singurul drum de urmat pentru sectorul public este acela al unor restructurări semnificative de personal. Avem această problemă a unor angajamente clar asumate pe relația cu Comisia Europeană.”
Critici la adresa unor administrații publice
Liderul sindical a criticat eficiența scăzută în anumite instituții publice, menționând exemple concrete din experiența sa recentă, arată B1TV:
„Am constatat cu amărăciune că aproape un etaj întreg dintr-o clădire venea la muncă după ora 10:00. Am văzut cea mai mare expoziție de poșete de top și un număr impresionant de oameni care probabil nu făceau aproape nimic. Acolo trebuie să existe o analiză temeinică.”
În același timp, Dumitru Costin a atras atenția asupra dezechilibrelor din sectorul public, unde unele domenii se confruntă cu deficit de personal. El a oferit ca exemplu administrația penitenciarelor, care suferă din cauza lipsei de forță de muncă.
Probleme în modernizarea administrației publice
Liderul BNS a subliniat că modernizarea administrației publice rămâne un obiectiv neîndeplinit:
„Rămânem deficitari investițiilor în modernizarea administrației publice. Sistemul care administrează pensiile din România este, în continuare, rudimentar, cu un software care nu funcționează, cu volume uriașe de muncă de 12-14 ore/zi, cu oameni care nu sunt plătiți pentru efortul suplimentar.”
Costin a încheiat prin a atrage atenția că reformele trebuie să fie bine gândite și să ia în considerare atât eficiența administrației, cât și drepturile angajaților.