luni, iunie 22, 2026
21.6 C
București

Echipaj de pe ambulanță, căzut în mijlocul unei confruntări a rromilor, cu focuri de armă. Au fugit pe fereastră

Un echipaj de pe ambulanță a căzut în centrul unei confruntări cu focuri de armă, între două clanuri de rromi din Buzău. Salvatorii au fugit pe fereastră pentru a se salva.

Cei trei membri ai echipajului au sărit pe fereastră pentru a scăpa cu viață, când au auzit focurile de pistol. La fața locului au ajuns rapid forțele de ordine care au izolat imediat zona din Buzău unde a avut loc confruntarea. O parte din Strada Democrației și zonele învecinate au fost blocate de polițiști și jandarmi. Scandalul a izbucnit în apropierea locuinței lui Ion Mantu, cunoscut ca Ion Argintaru, din cauza relației recente a fiicei sale cu un tânăr din aceeași etnie, care locuiește în alt cartier al orașului, transmite B1TV.

Tânăra soție a fugit de la casa soțului și s-a întors la părinți, ceea ce a declanșat o confruntare cu rudele soțului. În timpul acestui incident, un membru al clanului Argintaru a tras câteva focuri de armă neletală pentru a se apăra. Înainte de acest incident, un echipaj de salvare a venit în vila interlopilor pentru a acorda primul ajutor lui Ion Argintaru.

Când au auzit sunetele de focuri de armă, medicul, asistentul și șoferul ambulanței s-au speriat și au părăsit cu grabă vehiculul prin fereastră.

Când a auzit agitație afară, persoana care era consultată și monitorizată și-a smuls electrozii care erau deja montați și a ieșit în curte. La scurt timp, s-au auzit împușcături de armă iar noi, fiind în casă, izolați, am intrat în panică și am văzut un geam deschis, am sărit și am fugit”, ne-a declarat Adrian Ralea, asistent SAJ Buzău.

Ultimele știri

Bolojan respinge preluarea ostilă a PNL de către USR. „Doar doi din șaizeci de membri noi au venit cu mine”

Premierul interimar Ilie Bolojan a respins acuzațiile privind „userizarea”...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine