Elena Lasconi, actualul primar al orașului Câmpulung și candidat la prezidențiale, a ținut secret faptul că a absolvit Universitatea privată Ecologică din Deva, o instituție de învățământ cu o reputație discutabilă la acea vreme.
De-a lungul celor trei ani de studii, Lasconi a obținut rezultate modeste, media generală fiind sub 7, iar la multe materii a trecut cu nota minimă de promovare, 5. Potrivit documentelor, mediile finale ale anilor de studiu au fost de 6,92, 6,40, 6,53 și 6,92.
După o pauză de trei ani, în 2004, la vârsta de 32 de ani, Lasconi și-a susținut examenul de licență la Academia de Studii Economice (ASE) din București, unde a obținut nota 9,20.
Deși a terminat Facultatea de Management, specializarea Economia Turismului și Comerțului Internațional la Universitatea Ecologică, ea a ales să-și susțină licența la ASE, deoarece universitatea din Deva nu avea dreptul de a organiza examene de licență la acea vreme, notează Newsweek.
Reacția Elenei Lasconi
Într-un interviu pentru Newsweek România, Lasconi a recunoscut că a absolvit Universitatea Ecologică, dar a negat acuzațiile că ar fi încercat să ascundă acest detaliu. „Este adevărat, am terminat Facultatea Ecologică din Deva, fapt pe care nu l-am ascuns, cum eronat spuneți”, a declarat ea.
Lasconi a subliniat că a obținut licența la ASE și că acest lucru este menționat în CV-ul său oficial. Totuși, orice mențiune despre Universitatea Ecologică lipsește din CV-urile oficiale publicate pe paginile partidului său și ale primăriei.
Elena Lasconi a explicat că, din punctul său de vedere, în CV-uri trebuie menționate doar studiile superioare finalizate, iar acestea sunt considerate finalizate doar după obținerea licenței. În plus, Lasconi a adăugat că la Universitatea Ecologică au predat „profesori de marcă” de la ASE București și Timișoara, ceea ce, în opinia sa, a conferit o valoare ridicată instituției.
„Unii au norocul să aibă un parcurs lin în viață. Viața mea a fost o luptă”
„În CV se completează studiile superioare doar dacă sunt finalizate. Acestea se consideră finalizate doar dacă ai obținut licența. Examenul de licență l-am susținut la ASE București, unde am obținut nota 9,20 (8,40 examen scris la Economie și Relații Internaționale și 10,00 la lucrarea de licență).
La facultate am dat examen de admitere după ce am divorțat și m-am mutat la Deva, unde eram angajată la PROTV Deva. Dorința mea a fost să urmez o facultate cu profil economic. După terminarea liceului, m-am căsătorit și am adus pe lume un copil. Însă nu am renunțat la visul meu.
Atunci când am susținut examenul de admitere în facultate, aceasta prezenta un mare interes pentru tineri, deoarece era sigura opțiune în județul Hunedoara. Aici predau profesori de marcă de la ASE București și Timișoara, motiv pentru care unitatea de învățământ era extrem de apreciată. Concurența era de patru persoane pe loc. Îmi amintesc că am intrat printre primii, deși trecuseră câțiva ani de la terminarea liceului.
Atunci când am susținut examenul de admitere în facultate, aceasta prezenta un mare interes pentru tineri, deoarece era sigura opțiune în județul Hunedoara. Aici predau profesori de marcă de la ASE București și Timișoara, motiv pentru care unitatea de învățământ era extrem de apreciată. Concurența era de patru persoane pe loc. Îmi amintesc că am intrat printre primii, deși trecuseră câțiva ani de la terminarea liceului.
Primii ani de facultate au fost foarte grei, pentru că munceam zilnic câte 16 ore pe zi și eram mamă singură cu un copil de crescut. Vă mărturisesc că de multe ori mă gândeam că nu o să reușesc să termin facultatea, pentru că cerințele erau foarte mari. Mulți au renunțat. Cu toate acestea, m-am ambiționat, m-am organizat și am reușit să termin facultatea.
Mulți colegi au ales să susțină examenul de licență la o altă facultate privată. Eu am ales, ca de fiecare dată în viață, drumul greu. Odată cu transferul meu la PROTV București, am absolvit Școala BBC în televiziune și în același an am decis să susțin examenul de licență la ASE București, facultatea pe care îmi doream să o urmez în adolescență. Sunt mândră de rezultat și sper să și inspir tinerele care cred că odată cu aducerea pe lume a unui copil, rămase singure în urma unui divorț, viața nu se termină și nici nu e o tragedie.
Unii au norocul să aibă un parcurs lin în viață. Viața mea a fost o luptă. Sunt recunoscătoare și mulțumită pentru tot. Nu m-am oprit niciodată din a învăța și întotdeauna m-am înconjurat de oameni mai deștepți decât mine de la care am avut ce învăța. Nu sunt perfectă. Să ridice piatra cine crede că e perfect. Sunt însă onestă, muncitoare și îmi sunt dragi oamenii. Despre mine faptele vorbesc, dar și oamenii cu care am interacționat de-a lungul vieții”, a spus Lasconi, citată de Newsweek.