Elena Lasconi, președinte USR și candidat la alegerile prezidențiale, a declarat că nu se retrage din cursa electorală. Cât despre Nicușor Dan, aceasta a precizat că, pe baza sondajelor de opinie, el este în scădere.
„Nicuşor Dan este în scădere, eu sunt în creştere. Dacă mâine m-aş retrage, conform ultimelor măsurători, deşi nu mai sunt valabile pentru că era şi Georgescu în aceste măsurători, dacă eu m-aş retrage, distanţa dintre el şi ceilalţi contracandidaţi nu scade, ci creşte.
Pentru că pe mine m-au votat oameni care nu l-ar vota niciodată pe el şi voturile mele se vor duce la ceilalţi”, a declarat Elena Lasconi, duminică, la Pitești.
Liderul USR a mai adăugat că „România are nevoie de oameni curajoşi, care nu trădează şi care nu sunt şantajabili şi intimidabili pentru a se moderniza”.
De asemenea, în urmă cu câteva zile, au existat discuții în USR despre un singur candidat la alegerile prezidențiale, ori Elena Lasconi, ori Nicușor Dan. „Să ajungem în final cu un singur candidat, va fi un lucru bun, oricare dintre ei va fi susținut de celălalt va ajunge în turul 2″, a declarat miercuri la Antena 3 CNN liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu.
Declarația vine după ce Nicușor Dan a spus că dacă va ajunge președinte va încerca să aducă USR la guvernare. Actualul primar al Capitalei spune că este un nevoie de guvern în care să fie toate forțele reformiste. Pe de alta parte, Nicușor Dan susține și că nu are o mare iubire pentru Marcel Ciolacu pentru că i-a tăiat bugetul.