Elena Udrea
Elena Udrea

Elena Udrea, care urmează să fie adusă în România la penitenciarul Târgșor după condamnarea din dosarul Gala Bute și decizia de extrădare din Bulgaria, a cerut CSM să verifice dacă un judecător din completul de la Curtea Supremă ”a fost chemat la Parchetul General și amenințat cu pușcăria de cineva din conducerea instituției”.

Udrea nu a adus nici o probă în sprijinul afirmației făcute pe Facebook.

„Am sesizat CSM pentru a cerceta o situație socanta, si este posibil și foarte probabil sa explice cum s-a luat decizia ICCJ din 7 aprilie, prin care intr-un mod ilegal și complet abuziv, cu încălcarea deciziei 685/2018 a CCR, mi s-a respins Contestația in Anulare din dosarul Gala Bute, ceea ce a dus la arestarea mea. Reamintesc ca doar mie, doar in acest dosar, contestația mea și a celorlalți doi (Obreja și Breazu) au fost respinse, iar in toate celelalte dosare aceiasi judecători au admis contestațiile și s-a trecut la rejudecarea cauzelor!”, spune Elena Udrea.

„Mai exact am cerut CSM sa verifice dacă in dimineața zilei de 7 Aprilie, ziua in care s-a pronunțat decizia de respingere a cererii mele, cel puțin un judecător din cei patru care au fost pentru respingere, a fost chemat la Parchetul General și amenințat cu pușcăria de cineva din conducerea instituției daca va fi pentru admiterea contestatiei mele si favorabil respectării deciziei nr. 685/2018 a CCR.De asemenea, am cerut sa se verifice daca la acel moment, adică in dimineața zilei de 7 Aprilie, decizia completului de 5 judecători era de admitere a Contestaților, ea fiind inversata ca urmare a schimbării opiniilor a cel puțin 2 judecători, sub presiunea amenințării cu arestarea imediata”, a mai spus Elena Udrea.

„Asa s-ar explica și de ce soluția nu a mai fost scrisă la ora indicată, la ora 10 cum se știa și se aștepta, ci la ora 10:00 a fost anunțată presa și nu acuzații !!! Ca se amâna pronunțarea pentru ora 14:00 și ca se face ședința publica. Am cerut CSM sa verifice in ce a constat amenințarea, și sa facă publice aceste informații. Evident ca cer aplicarea legii asupra celor implicați in aceasta situați”, a mai spus Elena Udrea.

„Prin presiunile asupra a cel puțin 2 judecători, s-a obținut nu doar arestarea mea, care este evident ca este o miza uriașă pentru cineva, dar s-a obținut și schimbarea majorității pro CCR din rândul judecătorilor de la Înaltă Curte. Pentru ca odată ce acești judecători au fost împotriva CCR in cel mai clar caz, Gala Bute, și mai lipsit de orice eventuale interpretări, ei vor fi obligați de acum încolo sa fie împotriva CCR de fiecare data.Cer găsirea unei soluții juridice pentru repararea imensului abuz, pentru corectarea acestei ilegalitați care s-a făcut in cazul meu.PS: Poate ne ajuta dl. Tolontan cu raspunsul la întrebarea: Cu ce au fost speriati judecatorii ICCJ si de catre cine?”, a mai scris Elena Udrea.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *