emil boc

Emil Boc a fost vaccinat din lotul cu probleme de vaccin AstraZeneca, dar susține că nu a avut efecte adverse, mai mult decât o simplă răceală. Primarul din Cluj-Napoca s-a arătat încrezător în UE și a subliniat că este „convins că deciziile vor fi luate în interesul sănătății”.

Emil Boc a fost vaccinat din lotul ABV 2856 de la AstraZeneca, care a fost retras de autoritățile din Italia și ulterior și de CNCAV, la noi, după apariția a două decese în Peninsulă. Este posibil ca acest lot de vaccin să determine tromboză în sânge, o afecțiune care poate duce la deces, dar nu a fost stabilită o legătură de cauzalitate între administrarea acestui vaccin și decese.

„Chiar cu ăla m-am vaccinat. Am reținut aseară numărul 2856 și dimineața, când am ajuns la birou am verificat. Nu am avut alte simptome decât cele obișnuite unei răceli sau simptomele pe care le-am avut în copilărie la vaccinare. Eu am încredere în Uniunea Europeană, se fac analize și sunt convins că deciziile vor fi luate în interesul sănătății”, a declarat primarul Emil Boc, vineri, potrivit Ziua de Cluj și B1TV.

Două loturi de vaccin anti-COVID-19 de la AstraZeneca au provocat discuții în spațiul public. Pentru unul dintre ele, ABV 5300, Agenția Europeană (EMA) a demarat o investigație, însă oricum acesta nu a ajuns în România, deși a fost distribuit în 17 țări din UE. Celălalt este ABV 2856, din care au sosit 81.600 doze în țara noastră, iar Comitetul Național de coordonare a activității privind vaccinarea anti-COVID-19 a anunțat că a decis înlocuirea celor 4.257 de doze rămase neutilizate.

Florin Cîțu a precizat, vineri dimineață, că nimic nu s-a schimbat și că EMA își menține opinia că vaccinarea trebuie să continue, cu toate tipurile de vaccin anti-COVID-19 aprobate la nivelul UE și cu monitorizarea eventualelor efecte adverse.

„Sunt câteva lucruri care trebuie clarificate. Am văzut ieri mai multe informații în spațiul public și eu zic că trebuie să fim foarte atenți cu aceste informații. În primul rând, Agenția Europeană a Medicamentului, cea care a făcut recomandarea Comisiei Europene pentru a autoriza toate tipurile de vaccin din România, menține aceeași opinie – campania de vaccinare trebuie să continue, cu toate tipurile de vaccin, cu monitorizarea eventualelor efecte adverse”, a spus premierul, la Palatul Victoria.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *