Emilian Imbri a explicat, mai în glumă, mai în serios, că numărul mare de cazuri din terapia intensivă sunt din cauza persoanelor infectate care se prezintă prea târziu la spital. „Virusul s-a împrietenit cu masca și adeverința” a spus managerul Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș din București.
„Acea remarcă… Știm foarte bine ca foarte multi pacienți se testează singuri și sunt convins ca sunt unii care nu anunță ca sunt pozitivi, fie că ei cred că testul este fals pozitiv, fie ca nu vor sa anunțe. Unii mai și părăsesc domiciliul. Practic, cu masca pe față, prietenul virusului, cel care s-a împrietenit cu virusul, că virusul nu circulă fără cineva de mână, prietenul își pune mască și părăsește domiciliul sau nici măcar nu își pune. Are și o adeverită cu care iese din zonele carantinate și merge în zonele necarantinate, unde lucrează. În momentul de față, virusul călătorește cu mască și cu adeverința în mână…”, a explicat Emilian Imbri, la B1TV
Medicul Emilian Imbri, a arătat și de ce secțiile ATI sunt pline, în condițiile în care numărul de infectări a crescut, dar este mult sub perioada de vârf de anul trecut.
„Este o diferență destul de mare între numărul de persoane care sunt testate zilnic și apar totuși într-un număr mare, pare un număr mare, dar mic comparativ cu anul trecut, lunile octombrie, noiembrie decembrie. Mă contrariază faptul că la 6000 de infectări zilnice avem terapiile pline. Peste 1200 de persoane și astăzi din cate am înțeles a fost o zi, practic prima în care s-a depășit numărul de pacienți care așteaptă să intri în Terapie Intensivă. Discrepanta intre faptul că în octombrie noiembrie aveam 11-12.000 de infectări zilnic și tot în jur de 1200 la ATI. Mi se pare logic sa cred ca la un număr de infectări cu un număr de prezentări la spital destul de mare, apare un null. Nu mi se pare că ar fi tulpina asta de vină, că ar fi mai feroce, mi se că bolnavii se prezintă la spital cu o întârziere sau cca stau acasă mai mult de 5-6 zile, motiv pentru care se agravează și, venind la spital, procentul de persoane care se îndreaptă spre terapie este mai mare”, a spus managerul de la Victor Babeș.