Elena Lasconi la „Micutzu”: dezminte categoric ipoteza de noi taxe și impozite pentru români. De unde vrea să ia banii

UPDATE 13:50: USR susține că nu a primit invitația pentru întâlnirea de la ora 14, de la Guvern, cu ceilalți lideri ai partidelor pro-europene care negociază formarea unui guvern. Surse din partid au declarat pentru Antena 3 CNN că Lasconi a trimis un mesaj pe grupul de Whatsapp unde sunt ceilalți lideri PSD, PNL și UDMR cerându-le acestora o întâlnire în această după-amiază. Aceasta nu ar fi primit niciun răspuns, însă surse din PSD spun că Elena Lasconi ar fi trebuit să vină la întâlnirea stabilită deja.

Liderii noii coaliții se reunesc marți, la ora 14, la Guvern. Potrivit unor surse politice, există două scenarii pentru negocierile de astăzi: un scenariu în care cei de USR vin la întâlnire și vor discuta despre formarea guvernului cu toate cele patru partide pro-europene, sau scenariul în care cei din USR nu vor veni și atunci vor discuta despre un guvern fără USR.

Ședința are loc după primele tensiuni între USR și restul partidelor care vor forma viitoarea coaliție de guvernare. Luni, liderii USR i-au acuzat pe partenerii de negociere că nu le prezintă cifrele bugetului, acuzațiile fiind făcute chiar după o întâlnire la care a participat ministrul Finanțelor Marcel Boloș. Ulterior, într-o ședință a conducerii, liderii USR au decis să continue negocierile, însă, pe seară, la întâlnirea coaliției nu a mai participat niciun reprezentant al partidului.

„Nu merge nimeni de la USR până nu ne dau cifrele bugetului”, au declarat surse din partid. De partea celalaltă, liderii PSD, PNL și UDMR susțin că cei din USR par să caute motive pentru a nu intra la guvernare.

După ședința Coaliției, reprezentanții celor trei partide au transmis un ultimatum USR, în care îi avertizau că PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate pentru învestirea unui guvern. „PSD, PNL, UDMR și Grupul minorităților naționale au voturile necesare pentru a forma un Guvern și o majoritate parlamentară chiar și în eventualitatea în care USR va decide să nu mai facă parte din această coaliție”, se arată în comunicatul transmis de liderii alianței.

Potrivit comunicatului, liderii USR au lipsit pentru a doua oară de la o ședință a noii coaliții.

„Reprezentanții alianței au luat act de faptul că, pentru a doua oară, reprezentanții USR decid să nu se prezinte la o reuniune stabilită dinainte a coaliției pro-europene. Deși toți participanții – PSD, PNL, USR, UDMR și Grupul minorităților naționale – conveniseră deja că nu discută deocamdată despre distribuirea funcțiilor politice”, au precizat liderii celor trei partide.

Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a afirmat, marţi, că nu este urgentă formarea unui guvern, întrucât România are un Executiv în funcţie care poate asigura funcţionarea ţării.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *