Explicaţiile lui Virgil Popescu după ce numele său a apărut în scandalul Hidroelectrica: “Faptele sunt simple și verificabile”

Virgil Popescu, fost ministru al Energiei, în perioada 2020 – 2023, a reacţionat după ancheta Recorder, în care se precizează că printre beneficiarii curentului electric fără factură de la Hidroelectrica s-ar afla şi o firmă controlată de Alin Udriște, vicepreședinte al PNL Mehedinți și protejat al lui Popescu. 

“Resping categoric orice aluzie și asociere între numele meu și cazul descris de anumite publicații referitor la un set de contracte ”dubioase” la Hidroelectrica”, a afirmat fostul ministru al Energiei.

“Câteva precizări despre articolele care mă menționează în contextul Hidroelectrica:  Resping categoric orice aluzie și asociere între numele meu și cazul descris de anumite publicații referitor la un set de contracte ”dubioase” la Hidroelectrica.
Faptele sunt simple și verificabile: contractele respective au fost încheiate în 2018, într-o perioadă în care nu eram ministru al Energiei.

În schimb, în 2022, în mandatul meu de ministru, Hidroelectrica a sesizat DIICOT cu un an înainte de publicarea raportului Curții de Conturi (!), reclamând un „grup infracțional organizat” format din doi angajați ai companiei și un reprezentant al Aurora Trust SA. Asta demonstrează că nu poate fi vorba despre influențe politice tolerate sau ascunse.

Dacă nu aș fi cerut controale și dacă nu s-ar fi făcut sesizarea DIICOT, probabil acest caz nici nu ar fi ieșit la iveală. Un an mai târziu a făcut și Curtea de Conturi o sesizare penală în acest caz”, a postat Virgil Popescu pe Facebook, continuând:

“Acum, o precizare importantă: situația facturilor unei companii este un act executiv și îmi place să cred că nici un ministru nu și-ar permite să se implice în treburile interne ale companiilor, pentru simplul fapt că este ilegal.

În final vă rog să nu uităm că în calitate de reprezentant al acționarului Hidroelectrica eram preocupat cu performanțele unei companii care era pe cale să se listeze la bursă.

O companie care este astăzi un simbol de performanță, în care au încredere peste 1 milion de români. A fost ușor? Nu! A ținut de decizii curajoase și de strategie bună. 2022 și 2023 sunt, istoric, cei mai buni ani pentru Hidroelectrica.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Sorin Grindeanu consideră că majorarea TVA-ului a fost o greșeală

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că, „la prima...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine