Femeia acuzată că a mușcat un copil pe o plajă din Năvodari se apără: „Eu am alergat după el să îl prind, să îl duc părinților. Nu sunt o nebună”

Femeia de 42 de ani acuzată că ar fimuşcat şi alergat un copil pe o plajă din Năvodari, după ce acesta ar fi stropit-o cu apă în timpul unei şedinţe foto, a făcut primele declaraţii, pentru Antena 3 CNN. Potrivit femeii, copilul se afla nesupravegheat pe plajă în momentul în care s-a năpustit asupra ei.

„Copilașul se juca pe plajă, așa obraznic cum se joacă cei mici, și eu eram pe plajă și făceam o ședința foto profesională, pentru o școală de dans. Nu făceam niște poze. Băiețelul a venit și mi-a dat de 2 ori jet-uri în față, cu un pistol mai mare cu un jet puternic.

Părinții sunt problema, din punctul meu de vedere, pentru că nu s-au ocupat de el, nu l-au supravegheat. El stătea de ceva timp la malul mării și se juca singur și atunci eu am alergat după el să îl prind, să îl duc părinților.

Am căzut peste copil, și l-am zgâriat, după care l-am strâns, cred. Pur și simplu eu când am căzut s-au întâmplat toate astea, dar de mușcat nu este cazul.

Avem un avocat. Să vedem ce o să se întâmple. Mie îmi pare rău pentru copilaș. Clar nu sunt o nebună, lucrez cu oamenii de 20 de ani.”, a declarat femeia, la Antena 3 CNN.

Ultimele știri

Înfrângere de proporții pentru Ilie Bolojan și Ciprian Ciucu, în interiorul PNL

Ilie Bolojan și Ciprian Ciucu au încercat să schimbe...

Pensionarii români care riscă să rămână fără pensie dacă nu trimit acest document urgent. Care este data limită

Pensionarii români stabiliți în afara țării trebuie să trimită...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine