Știați că există un lucru mai periculos decât taxele sau impozitele? Un lucru care vă afectează direct veniturile, fără ca măcar să vă dați seama?
În emisiunea iThink cu Iusti Fudulu, de la Antena 3 CNN, de astăzi, Cosmin Dumitrașcu, expert contabil, vorbește despre bani. Și nu despre banii pe care îi primim, ci de banii pe care îi plătim zi de zi, lună de lună. Mai exact taxe, impozite, accize, cotizații.
Orice ar fi, statul își vrea partea.
”Eu cred că o țară care încearcă să prospere prin stabilirea de taxe mari este ca un om care, stând într-o găleată, încearcă să se ridice trăgând de mâner”, spunea Winston Churchill.
Inflația ne afectează mai mult decât taxele și impozitele
Dar știați că există ceva mai rău decât taxele și impozitele? Ceva care vă afectează veniturile chiar fără să vă dați seama? Este vorba despre inflație.
Inflația este acea formă de impozitare care poate fi impusă fără legiferare.
Și dacă nu vă este foarte clar ce este inflația, vă spunem noi. Este devalorizarea monedei. Adică 100 de lei din 2020 nu mai sunt egali cu 100 de lei din 2024.
Ce înseamnă asta? Este foarte simplu. Nu mai putem cumpăra cu ei ce puteam cumpăra acum patru ani.
De exemplu, inflația în 2020 a fost de 2,6%. În 2021 de 5,1%. În 2022 de 13,8%. Iar în 2023 10,4%. Și acum, gândiți-vă, dacă venitul dumneavoastră a rămas în toți aceștia ani, câți bani ați pierdut prin inflație în tot acest timp?
Din păcate asta nu este tot.
”Nu este cu nimic mai imoral în a jefui direct cetățenii decât să strecori o taxă indirectă în prețurile bunurilor fără de care nu pot să trăiască”, spunea Albert Camus.
De ce este imoral? Spre exemplu, creșterea prețului carburantului este fix acea taxă indirectă. Mai exact, dacă prețul carburantului crește, ce credeți că se întâmplă cu prețul unei pâini? Rămâne la fel în cel mai bun caz.
Care este soluția
Ar fi foarte ușor să dăm vina pe stat, guvern, partide și politică pentru eșecul nostru personal. În aceleași condiții, alții se descurcă. Cei care biruiesc vremurile grele sunt cei care se informează, învață și se dezvoltă permanent. Se adaptează.
”Cine atribuie crizei eșecul își amenință propriul talent și respectă mai mult problemele decât soluțiile. Adevărata criză este criza incompetenței. Deci, este despre competență”, spunea Albert Einstein.
În emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN, de astăzi, veți găsi soluții. Veți învăța în mod practic cum să vă gestionați veniturile în relația cu statul și să veți înțelege modificările fiscale, astfel încât să nu vă confruntați niciodată cu o astfel de criză.