Firea respinge acuzațiile despre Acordul Mercosur: „PSD nu joacă teatru!” Europarlamentara explică votul din Parlamentul European

Europarlamentara PSD Gabriela Firea a explicat duminică, pe Facebook, că în Parlamentul European nu s-a votat mult discutatul acord Mercosur, ci doar „raportul referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de punere în aplicare a clauzei de salvgardare bilaterale din Acordul de parteneriat UE-Mercosur şi din Acordul comercial interimar UE-Mercosur în ceea ce priveşte produsele agricole”.

Firea precizează că Acordul propriu-zis se va vota abia în a doua parte a lunii ianuarie și acuză USR și PNL de „o imensă ipocrizie”, pentru că răspândesc informații false în spațiul public.

Câteva lămuriri necesare pe acordul UE-Mercosur şi proiectul votat de mine şi de ceilalţi colegi europarlamentarii PSD, în 16 decembrie 2025. Ipocrizia colegilor din coaliţie de la USR este imensă. Nu pot ei minţi, cât putem noi demonstra adevărul şi lupta pentru interesele românilor. Nu am votat acordul, ci măsuri prin care fermieri ar fi protejaţi! O să vedeţi mai jos ce clauze importante pentru fermieri au respins europarlamentarii USR”, a transmis Firea.

Ce s-a votat, de fapt

Potrivit social-democratei, raportul votat pe 16 decembrie 2025 a cerut măsuri suplimentare de protecție pentru fermieri, în cazul în care acordul va fi aprobat în luna ianuarie. „Nu acordul UE-Mercosur s-a votat. Este falsă informaţia rostogolită de USR, dar şi de PNL, că europarlamentarii PSD au votat deja acordul şi acum joacă teatru în faţa fermierilor. Acordul se votează în a doua parte a lunii ianuarie”, a subliniat Firea.

Titlul raportului supus votului era: „Raportul referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de punere în aplicare a clauzei de salvgardare bilaterale din Acordul de parteneriat UE-Mercosur şi din Acordul comercial interimar UE-Mercosur în ceea ce priveşte produsele agricole”.

Firea mai atrage atenția că USR și o parte din PNL au susținut că PSD joacă dublu în fața fermierilor, însă ea respinge aceste acuzații: „Nimic mai fals! Am demonstrat că nu s-a votat niciun acord, ci doar viitoarele măsuri de protecţie pentru fermieri. Dar, mai bine explică USR de ce au votat împotriva măsurilor de siguranţă pentru fermieri cei doi europarlamentari români membri ai grupului Renew”, a comentat europarlamentara.

Printre măsurile respinse de USR se numără: definirea prejudiciului grav, obligativitatea Comisiei Europene de a adopta măsuri de salvgardare în sprijinul fermierilor afectați, clauza privind mediul și sănătatea, suspendarea acordului în cazul importurilor neconforme cu standardele europene și consultarea fermierilor înainte de vot.

„Faptul că miniştrii USR nu au ţinut cont de poziţia oficială a colegului meu Florin Barbu, ministrul Agriculturii, şi nici nu au discutat cu fermierii înainte de vot, este grav! Sănătatea românilor trebuie să fie o prioritate, dincolo de obiectivele economice de scurtă durată. Europarlamentarii USR au respins măsuri de protecţie cruciale, aşa cum miniştrii USR au dat mandat de vot pentru acord, fără să consulte fermierii sau să ţină cont de opinia ministrului Agriculturii. Dacă nici asta nu e trădarea intereselor românilor”, a mai spus Firea.

Poziția oficială a României

Vineri, președintele Nicușor Dan a anunțat că România a votat, în cadrul reuniunii Comitetului Reprezentanților Permanenți ai guvernelor din statele membre ale UE (COREPER), în favoarea Acordului comercial dintre Uniunea Europeană și statele Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay), după ce s-au negociat elemente suplimentare pentru protejarea producătorilor români și europeni, în special în sectorul agricol.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Harta taxelor locale. Cât au crescut impozitele în 2026 în funcție de orașul de domiciliu

Impozitele și taxele locale au fost majorate din 2026,...

Prognoza meteo anunţă frig cumplit. Ministrul Energiei convoacă un nou Comandament Energetic Naţional

Prognoza meteo anunţă temperaturi foarte scăzute, în următoarele zile....

Și moartea s-a scumpit în 2026. Cel mai scump oraș pentru înmormântări

Anul 2026 vine cu majorări consistente ale tarifelor pentru...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine