Preşedintele PNL, Florin Cîțu, a declarat marți seară, 11 ianuarie, la TVR, că „dintotdeauna sunt discuții aprinse în Partidul Național Liberal”, pentru că „liberalii sunt mai vocali”, însă consideră că își va păstra mandatul obținut în septembrie 2021 și care expiră în 2025.
„Partidul Naţional Liberal are o conducere aleasă cu 60% dintre voturi, o conducere care a negociat lucruri OK, zic eu, am făcut această coaliţie. Un lucru foarte important, Partidul Național Liberal este la guvernare în continuare şi va fi la guvernare până în 2024”, a spus Florin Cîțu.
„Cred că vorbesc cei care nu au trecut prin Congres anul trecut. Mai sunt câţiva care nu au trecut prin Congresul de anul trecut şi poate l-au pierdut şi au o nostalgie aşa de… Doar dacă vrem să ne batem joc de munca colegilor noştri din Guvern, de munca colegilor noştri, atunci putem să facem aşa ceva”, a afirmat Florin Cîțu.
„A, că sunt detalii, că sunt lucruri de detaliu pe care trebuie să îmbunătăţim cu toţii, asta este altceva. Dar, dacă ne uităm la ceea ce doreşte Partidul Naţional Liberal, este să implementăm ceea ce le-am spus românilor, să menţineam această politică liberală până în 2024 când sunt alegeri şi asta face această conducere în acest moment”, a precizat Florin Cîțu, cel care este și președintele Senatului.
„Schimbarea mea din funcţie va fi la următorul Congres, în 2025”, a mai afirmat el.
Florin Cîțu a devenit președintele PNL după Congresul liberalilor din 25 septembrie 2021, de la Romexpo. Cîțu a primit atunci 2.878 de voturi (60,2% din voturile valabile), iar contracandidatul său, Ludovic Orban, a primit 1.898 de voturi (39,7%).
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a mai declarat marți seară, 11 ianuarie, la TVR, că liberalii nu au luat încă o decizie privind desemnarea unei persoane pentru funcţia de ministru al Cercetării şi Digitalizării, post vacant după demisia lui Florin Roman, produsă pe 15 decembrie 2021.
„Încă nu am decis ceva. Le-am spus colegilor mei să ne mai gândim, mi-ar fi plăcut să fie o femeie, totuşi, la Ministerul Digitalizării. Să vedem”, a afirmat Florin Cîțu, cel care este și președintele Senatului, marți, 11 ianuarie, la câteva ore după o ședință a Biroului Politic Național al PNL, în care însă nu s-a discutat acest subiect.