Premierul Florin Cîțu le-a reamintit celor din USR PLUS că, începând de luni, după ce câștigă alegerile interne din PNL, cu el vor negocia și nu se va ruga de ei să guverneze.
„Avem mult de muncă, nu pot să stau să oprim munca pentru un partid mic care își ia jucăriile și pleacă de fiecare dată când nu îi convine ceva”, a afirmat prim-ministrul Florin Cîțu, făcându-i pe membrii USR PLUS „copii răsfățați”.
„De luni, USR PLUS va veni la negociere cu mine. Eu le spun că nu îi roagă nimeni să vină la guvernare, dar PNL va guverna până în 2024 și va implementa programul de guvernare așa cum este acum, fără niciun fel de modificări. Acolo avem exact de trebuie, avem PNI, PNRR care va fi aprobat luni și fonduri europene”, a spus Florin Cîțu.
„Avem mult de muncă, nu pot să stau să oprim munca pentru un partid mic care își ia jucăriile și pleacă de fiecare dată când nu îi convine ceva, și apoi pune tot felul de condiții ridicole. Nu putem să facem asta, românii nu au timp de așa ceva cu ei”, a declarat Florin Cîțu, la Digi24.
Întrebat de ce cheamă USR PLUS la negocieri dacă este „un partid mic”, premierul a răspuns: „Păi sunt un partid mai mic și ei s-au comportat ca niște copii răsfățați. Suntem la guvernare, guvernarea se face cu oameni maturi care vor să dezvolte România”, a spus Florin Cîțu.
Este deja cunoscut că USR PLUS vrea la guvernare, însă cu o condiție: fără Florin Cîțu premier. Întrebat dacă PNL se pregătește pentru un guvern minoritar, prim-ministrul a spus: „Vom face orice, PNL rămâne la guvernare până în 2024 pentru a implementa programul de guvernare. Nu schimb nicio virgulă din programul de guvernare și voi căuta în Parlament susținere pentru toate aceste măsuri”, a spus Florin Cîțu.
Cu privire la moțiunea de cenzură, premierul a spus că nu negociază cu nimeni: „Dacă cineva este atât de iresponsabil încât să arunce România într-o criză politică, fără Guvern, care să nu poată să ia nicio decizie în prag de iarnă, vreau să vină să-i vadă românii cum fac acest lucru”, a spus Florin Cîțu.