Florin Cîțu, l-a lăudat pe Florin Roman într-un interviu pentru Digi24 și l-a descris drept „un politician foarte bun”, însă a respins o altă numire într-o funcție importantă în perioada următoare.
„Este un subiect închis. Și-a dat demisia până la urmă. Am avut o discuție cu el, povestea este în mai multe feluri. PNL întotdeauna va fi partidul care respectă legea și va încerca să găsească de fiecare dată persoana potrivită la locul potrivit. (…) Este un politician foarte bun, un politician care a luptat pentru PNL, vom vedea pe viitor, PNL va respecta legea de fiecare dată”, a răspuns Florin Cîțu întrebat de neregulile din CV-ul fostului ministru și despre impactul pe care scandalul îl are asupra PNL.
Florin Cîțu a mai subliniat „onestitatea este importantă” în PNL, iar „Florin Roman va veni și va mai explica dacă sunt întrebări” privind studiile pe care și le-a trecut în CV întrucât „nu cred că are nimic de ascuns”.
Despre înlocuitorului lui Florin Roman în fruntea Ministerului Digitalizării, condus acum interimar de Virgil Popescu, liderul PNL a susținut că „poate trebuie să ne gândim la un cercetător”, dar a dat asigurări că PNL are resurse pentru a numi un nou ministrul.
Fost premier, Florin Cîțu a recunoscut că până acum nu s-a cerut o dovadă a studiilor trecute în funcție la numirea în funcții.
„Vă dați seama că au CV, acum să ceri să vină cu diplomele sau cu lucrările… La guvern nu s-a cerut așa ceva, dacă se va cere în viitor, cu siguranță vom cere. Ne gândim cum vom face în viitor”, a conchis Florin Cîțu.
Pe 15 decembrie, Florin Roman a demisionat din poziția de ministru al Digitalizării după ce a avut o discuție cu premierul Nicolae Ciucă.
Ministrul Florin Roman a spus că nu-și găsește cartea publicată la Editura Academiei, apoi a recunoscut că n-a scris-o, într-un articol al tabloidului Libertatea. Apoi a declarat că, de fapt, cartea e un articol, dar nici pe acesta nu l-a găsit.