Florin Cîțu și-a depus candidatura pentru funcția de președinte al PNL. Actualul premier își propune să câștige președinția PNL cu moțiunea „România liberală” și susține că are alături de el 32 de filiale. „Nu vorbesc mult, sunt mai mult omul faptelor” a spus Cîțu.

Moțiunea, care reprezintă depunerea oficială a candidaturii, a depus-o vineri la sediul PNL.

Am pornit acum câteva luni cu o echipă mică, dar determinată și am spus că intru în această cursă să câștig, dar și să construiesc. Azi se vede că mesajul meu de a face România liberală a prins. Avem până acum 32 de filiale care sunt alături de noi.

Le mulțumesc tuturor celor care sunt azi alături de mine, dar nu ne oprim aici. Am intrat în această cursă să unesc PNL. Vom încerca până în 25 septembrie să-i avem pe toți lângă noi, dar sigur, după 25 septembrie, vom avea toți liberalii în jurul acestei moțiuni. E oficial acum. Mi-am depus candidatura pentru președinția PNL. (…)

Știți foarte bine că nu vorbesc mult, sunt mai mult omul faptelor. Această candidatură această moțiune, această competiție nu e despre mine sau despre contracandidatul meu, e despre viitorul PNL în politica din România, dar și despre viitorul României”, a declarat Cîțu.

Florin Cîțu și-a depus candidatura. Recent, prim-ministrul a promis românilor că până în 2024 va face reformele anunțate: „Dragi români, actualul Guvern a dus România într-o nouă etapă de dezvoltare, în care statul e partenerul sectorului privat, își plătește facturile la timp, iar banul public nu mai e irosit, ci investit eficient, proprietatea privată e sfântă, antreprenorul e un erou, iar performanța e recunoscută atât în mediul privat, cât și în sectorul public. Acesta e doar începutul. (…) De fiecare dată când am promis, de fiecare dată am făcut. Vă promit și acum că până în 2024 voi face toate reformele pe care mi le-am asumat atunci când nimeni nu avea curaj”.

Florin Cîțu și-a depus candidatura. Moțiunea ”România liberală”

În documentul de 28 de pagini, Cîțu vorbește despre revizuirea Constituţiei, digitalizare, desfiinţarea Secţiei speciale, intrarea României în Spaţiul Schengen, apropierea de Zona Euro, susținerea mediului de afaceri și creșterea investițiilor.

Suntem în PNL pentru că suntem liberali. Pentru că apărăm drepturile cetăţenilor, proprietatea şi piaţa liberă. Pentru că vrem ca legea şi administraţia să ofere fiecărui român şanse egale de a prospera. Este momentul să ne asumăm public aceste valori”, a scris Cîțu în moțiunea sa.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *