Fonduri europene de peste 80 de milioane de euro pot fi atrase la noi
Fonduri europene de peste 80 de milioane de euro pot fi atrase la noi

Fonduri europene de peste 80 de milioane de euro pot fi atrase de România în următorii ani, estimează ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu. Acestea pot schimba țara în bine, spune el.

Dan Vîlceanu a fost întrebat dacă România mai are la dispoziție și alte surse de finanțare europeană în afară de PNRR. „Sigur că avem și vreau să vă spun că, de exemplu, ca o comparație, în PNRR avem granturi de aproximativ 14-15 miliarde de euro, sunt 29 în total, cam jumate-jumate granturi și împrumuturi. Pe programele operaționale 2021-2027 avem peste 30 de miliarde granturi, deci peste dublu față de PNRR. (…) Sunt peste 80 de miliarde pe care le putem atrage din fonduri europene în următorii ani și cred că suma asta e o sumă despre care, indiferent cât de obișnuit ai fi cu banii, nu poți să nu îți dai seama că este o sumă care într-adevăr poate dezvolta România și poate schimba România în bine” a răspuns Dan Vîlceanu.

Fonduri europene de peste 80 de milioane de euro pot fi atrase de România, spune Dan Vîlceanu. Premierul Nicolae Ciucă declara recent că România trebuie să își extindă capacitatea de absorbție, relatează B1TV.

Trebuie să facem în aşa fel încât să mărim capacitatea de absorbţie. Nu este vorba doar de PNRR şi aici discutăm şi de fondurile operaţionale şi cele de coeziune. Este vorba de a ne mări capacitatea de absorbţie. (…) Nu guvernăm ţara pentru a ne duce cu fondurile predilect către o anumită regiune sau către un anumit judeţ. Ne-am asumat să asigurăm dezvoltarea echitabilă a fiecărei regiuni şi a fiecărui judeţ”, spunea prim-ministrul.

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *