Cristian Adomniţei, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi şi fost ministru al Educaţiei, a fost condamnat, vineri, de judecătorii Tribunalului Iaşi, la 3 ani şi 2 luni de închisoare cu executare, sentinţa nefiind definitivă.
Fost ministru al Educației, condamnat în primă instanță la peste trei ani de închisoare cu executare
„Condamnă pe inculpatul Adomniţei Cristian-Mihai, pentru săvârşirea (…) infracţiunii de „favorizarea făptuitorului” la pedeapsa principală de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare. Interzice inculpatului exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară. Pentru săvârşirea infracţiunii de „fals intelectual” interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute pe o perioadă de 2 ani, ca pedeapsă complementară. (…) Pedeapsă principală de executat de către inculpatul Adomniţei Cristian-Mihai, de 3 (trei) ani şi 2 (două) luni închisoare”, se menţionează în decizia magistraţilor.
Din pedeapsă a fost scăzută perioada în care acesta a fost în arest preventiv. „În baza dispoziţiilor (…) din Codul de procedură penală, scade din durata pedepsei închisorii pronunţate faţă de inculpat prin prezenta sentinţă penală perioada reţinerii inculpatului, respectiv perioada: 7 mai 2015 – 8 mai 2015, precum şi perioada în care inculpatul a fost supus măsurii preventive a arestului la domiciliu, respectiv perioada: 14 mai 2015 – 25 iunie 2015”, se menţionează în decizia judecătorilor.
Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.
Decizia a fost luată într-un dosar în care Adomniţei este acuzat de DNA că în 2013, când era preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, a atribuit firmei Laser Co un contract de servicii de tipărire de materiale de promovare a judeţului pe baza unor documente false. În acest dosar, procurorii DNA îl acuzau pe Adomniţei de favorizarea făptuitorului şi fals intelectual.
În acelaşi dosar au fost anchetate şi judecate şi Cristina Teodora Jinga, Carmen Irimescu, angajate ale Consiliului Judeţean Iaşi, şi Letiţia Popa, administratorul Laser Co. Printre acuzaţiile aduse acestora sunt cele de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, instigare, complicitate la această infracţiune.
Prin decizia de vineri, Irimescu şi Jinga au fost condamnate de magistraţii Tribunalului Iaşi la 4 ani şi 4 luni de închisoare, respectiv, 4 ani şi 9 luni de închisoare cu executare. Letiţia Popa, administratorul Laser Co, a fost condamnată la 4 ani şi 7 luni de închisoare cu executare. Firma Laser Co a fost amendată penal cu 105.000 lei.
Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, Consiliul Judeţean Iaşi a atribuit, în 2013, firmei Laser Co un contract de servicii de tipărire materiale de promovare a judeţului Iaşi pe baza unor documente false întocmite de Letiţia Popa. Contractul încheiat cu societatea Laser Co prevedea 16 acţiuni de promovare a Iaşiului contra sumei de 335.000 lei. Din cele 16 prevederi, numai 11 puncte au fost onorate, deşi a fost achitată întreaga sumă. DNA menţiona la acea vreme, prin intermediul unui comunicat de presă, că firma nu a respectat contractul, nepredând o serie de obiecte, a căror valoare a fost de peste 213.000 lei, citat de Agerpres.
Pentru ca Letiţia Popa să poată încasa, în mod nelegal, plata acestor bunuri pe care nu le livrase şi, totodată, să nu poată fi obligată, conform contractului, la plata penalităţilor, Cristina Teodora Jinga, cu intenţie, a determinat membrii comisiei de recepţie din care făcea parte şi Carmen Irimescu, să semneze un proces verbal antedatat, în cuprinsul căruia s-a menţionat, în mod nereal, că acestea fuseseră livrate şi a semnat mai multe documente, activităţi ce au avut ca urmare producerea unui prejudiciu de peste 213.000 lei judeţului Iaşi, la care se adaugă contravaloarea penalităţilor. În anul 2015, pentru a ascunde faptele comise şi a împiedica tragerea sa şi a celorlalte persoane implicate la răspundere penală, Irimescu a semnat centralizatorul intrărilor şi al ieşirilor de materiale de promovare aferente contractului respectiv. Deşi bunurile nu au fost predate decât scriptic, Jinga şi Irimescu au efectuat demersuri pentru a crea aparenţa recepţionării tuturor reperelor prevăzute în contract, astfel încât să poată fi efectuată plata către firmă
Leave a comment