Funcționarii din primării încep greva de avertisment. Au ales și momentul pentru greva generală

Funcționarii din primării încep luni greva de avertisment, cel puțin 800 de persoane din toată țara oprind lucrul pentru a forța guvernanții să le facă auzite revendicările, în mare parte de natură salarială.

Anunțul făcut de Sindicatul Național SCOR al Salariaților Comunelor și Orașelor din România (SCOR) arată decizia de a intra în greva generală în cazul în care nu sunt luate în considerare solicitările lor. Aceste solicitări includ așteptarea executării bugetare până la mijlocul lunii aprilie pentru evaluarea situației financiare. Dacă nu li se vor rezolva problemele sindicaliștii amenință cu o grevă generală, care ar putea avea loc chiar în timpul campaniei pentru eliberarea de adeverințe pentru subvențiile APIA sau în timpul alegerilor din iunie, transmite Adevărul.

Sindicaliștii au subliniat și reproșurile lor legate de amânarea unei răspunsuri clare din partea Guvernului cu privire la majorările salariale solicitate, în timp ce alte domenii de activitate au beneficiat de majorări considerabile. De asemenea, funcționarii au criticat faptul că, în ciuda promisiunilor, Executivul a acordat majorări salariale în alte domenii în timp ce a cerut mai multă răbdare angajaților din primării.

Decizia finală privind declanșarea grevei generale va fi luată pe 23 martie, după o perioadă de cinci zile de oprire parțială a muncii. Județele cu cele mai multe primării afectate de această acțiune sunt Iași, Arad, Călărași, Mureș, Vaslui, Cluj și Bihor.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Mai mult de jumătate dintre români cred în paranormal: Tinerii și urbanii, cei mai receptivi la ezoterism

Un nou studiu dezvăluie o fascinație persistentă pentru fenomenele...

George Simion anunță că e dispus la orice “parteneriat, cu orice partid” ca să oprească actuala putere

George Simion a declarat, miercuri seara, la Realitatea Plus...

Patronii cer înghețarea salariului minim în 2026: „Puterea de cumpărare a salariaților a crescut în termeni reali”

Confederația patronală IMM România solicită Guvernului să mențină salariului...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine