html
duminică, iunie 1, 2025
20.3 C
București

Gabriel Zetea, despre guvernarea cu premier PSD: Susținerea agenților economici și ajutor pentru cei cu salariul minim

Guvernarea cu premier PSD va avea ca miză principală susținerea agenților economici din România și ajutorul dat pentru cei care câștigă în special salariul minim, afirmă Gabriel Zetea, vicepreședinte al PSD. Potrivit acestuia, guvernul va reduce povara fiscală și va sprijini angajatorii pentru a putea oferi salarii nete mai mari.

Gabriel Zetea a explicat planurile partidului care preia guvernarea după rotativă, într-un interviu B1TV:

Din discuțiile pe care le-am avut în interiorul Partidului Social Democrat […] trebuie să înțelegem și să transmitem foarte puternic înspre bugetarii din administrația centrală […] să înțeleagă că această problemă a bugetului României va fi suportată de către toată lumea. Nu salarii, din cheltuielile care s-au tot făcut de-a lungul anilor, ele pot fi eliminate în acest moment.”

El a subliniat importanța susținerii agenților economici din România și a acordării de ajutor pentru cei care câștigă salariul minim:

Vom avea ca și guvernare împreună cu Partidul Național Liberal […] o să avem ca și miză principală susținerea agenților economici din România, ajutorul dat pentru cei care câștigă în special salariul minim în România. […] e extrem de dificil să spui că poți să faci față cheltuielilor, coșului zilnic de cumpărături […] trebuie să ajuți angajatorii din România. Cum? Reducând povara fiscală, lăsându-i pe ei să dea mai mulți bani net.”

Gabriel Zetea a evidențiat importanța unei abordări echilibrate în gestionarea bugetului României și a subliniat necesitatea sprijinirii agenților economici și a celor cu venituri mici:

Trebuie să înțelegem și să transmitem foarte puternic înspre bugetarii din administrația centrală […] să înțeleagă că această problemă a bugetului României va fi suportată de către toată lumea.”

“Vom avea ca și guvernare împreună cu Partidul Național Liberal […] o să avem ca și miză principală susținerea agenților economici din România, ajutorul dat pentru cei care câștigă în special salariul minim în România.”

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

spot_img

Articole pentru tine

Etichete Uzuale

spot_img