Gabriela Firea a declarat, marţi, la Antena 3, că va depune o plângere penală împotriva lui Ludovic Orban şi a ministrului fondurilor europene, Marcel Boloș. Fostul primar PSD îi acuză pe cei doi că au blocat semnarea unui contract de modernizare a reţelei de termoficare timp de un an şi că i-au „sabotat” pe bucureşteni din raţiuni electorale.
„Vreau să vă dau o informaţie în premieră şi exclusivitate. Voi face plângere împotriva premierului şi împotriva ministrului Fondurilor Europene care astăzi au semnat un contract de finanţare împreună cu noul primar al Capitalei, primarul Drepţi Unite, pentru finanţarea reabilitării conductei de termoficare. Un contract care era gata acum un an, la care am lucrat cu echipa mea patru ani, noi am realizat strategia energetică a Capitalei, de asemenea, studiul de fezabilitate şi am îndeplinit toate condiţionalităţile solicitate de la Bruxelles, e vorba de 333 milioane de euro”, a declarat Gabriela Firea în cadrul emisiunii Subiectiv de la Antena 3.
Fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, a mai subliniat că: „De când a venit acest Guvern, ni s-a spus că nu putem să semnăm, deci acum aproape un an de zile acest contract de finanţare, şi să începem practic să reabilităm conductele, ca să nu mai fie probleme cu apa caldă şi căldura pentru că nu avem toate acordurile în scris ale proprietarilor sub ale căror terenuri tranzitează reţeaua de termoficare. Aveam în jur de 30% din aceste acorduri. Nici în această clipă nu există aceste acorduri, dar ce să vezi, fix în campanie electorală, ca domnul Orban cu ministrul Fondurilor şi cu noul primar să se împăuneze în faţa populaţiei şi în faţa bucureştenilor, au confiscat întreaga muncă a echipei mele, dar nu asta este important, ăsta este un furt. Important este că timp de un an de zile, cu aceste fonduri, puteam să reabilităm reţeaua de termoficare. Au sabotat bucureştenii”,