„Gigi Becali s-a dovedit a fi un trădător. A venit noaptea la mine, într-o discuție foarte interesantă despre cum plănuia el să escrocheze poporul român și să fure”, spune George Simion, într-un clip postat pe contul său de YouTube.
Materialul postat de Simion continuă apoi cu momentul în care Gigi Becali a venit la liderul AUR, în noaptea alegerilor, și a vorbit despre suspendarea lui Nicușor Dan „peste un an”.
„Gigi Becali: Pentru că al, maimuțoiul, de unde era maimuțoi ciufulit… Ce frizură își făcuse… da… Că el oricum o să fie suspendat peste un an (Nicușor Dan, n.r.)…
Femeie: Cine mai face campanie? Măcar doi, să ne mai odihnim și noi….
Gigi Becali: Nu e, că îl suspendăm!”, este dialogul din înregistrare.
„După care a ieșit în fața presei tot pe același stil de Iuda și a anunțat că a votat cu Nicușor Dan. La fel a făcut și Antonio Andrușceac, Târziu și alții care au fost detonați fix în mijlocul campaniei pentru a arăta că sunt slab, că sunt un fel de Vadim Tudor și voi fi înfrânt. În 2000, pentru că nu existau rețelele de socializare, Corneliu Vadim Tudor a avut 3.100.000 de voturi în primul tur, și aproximativ 3.800.000 de voturi în al doilea tur. Noi am luat în primul tur 3.800.000 și în al doilea tur 5.300.000 de voturi”, a spus George Simion, potrivit Realitatea Plus.
„Eram convins că vrea să își vadă de treaba lui, așa cum l-am învățat eu. El, după, dacă se duce la TikTok, uită de tot. Acolo sunt dracii. Dracii, bla bla bla, bla bla bla, că de ce nu ai contestat, că ești trădător. El a zis că nu e muiere și că face. Apoi zice că a venit Becali, că e sistemul. Dar ce e sistemul? Eu cred că sistemul e ce fac politicienii în dreptul lor. Sistemul e ăla care o punea (pe Anca Alexandrescu, n.r.) în cinci consilii de administrație pe vremea lui Ponta. Termenul vărsare de sânge e grav. Dacă nu zicea, nici nu mă interesa de el” a zis Becali.