george simion asociatie bani donatii 811046

Liderul AUR George Simion a vorbit, sâmbătă seară, la Antena 3 CNN, despre liderii politici care au donat bani organizației sale.

O asociaţie unde actualul lider AUR George Simion a fost vicepreședinte a primit donații și sponsorizări din partea unor lideri politici.

„Am explicat jurnaliștilor care m-au sunat dar văd că de două zile – trei zile tot apar știri: Unitățile militare ale SRI și SPP l-au sponsorizat pe Simion. Era o organizație la care eram vicepreședinte. Eu am militat foarte mult timp ca activist pentru unirea celor două maluri de Prut, normal că pare cumva ciudat pentru cine nu știe.

Noi în momentul respectiv am făcut mai multe campanii. Campania de 2%, am răspândit formulare către toți care au lucrat în anii aceia la stat. Sunt redirecționări de 2%. Activist, rezervist, nu știu ce o fi fost domnul care a redirecționat 2%.

Cum e el, au mai fost alte sute de persoane că au venit și de la Trezoreria Sectorului 3, Trezoreria Sectorului 4, de la Trezoreria Vaslui. Doar că aceste unități militare probabil au trezoreria lor și s-au virat de la ele cei 2% către ONG. Despre asta e vorba în marea descoperire”, a spus George Simion la Antena 3.

George Simion nu neagă faptul că mai mulţi politicieni au dat bani organizaţiei sale

„Şi la fel pentru parlamentari, europarlamentari. Erau de la toate partidele. Noi am trimis un email (…). Şi au dat fiecare cât au considerat de cuviinţă.

200 de lei, 300 de lei doamna Dăncilă, mai rău e că n-au dat mai mult, cred eu. Așa sume. Mai rău e că presa, de exemplu, nu zice ce finanțare are exact de la Ambasada Germaniei, zic eu”, a mai spus liderul politic.

Potrivit lui George Simion, organizaţia la care a fost vicepreședinte a făcut „solicitări la toată lumea pentru sponsorizări”.

Simion: „Nu știu de unde au avut extrasele de cont ale acestei asociații, dar nu cred că e ceva de rușine”

„Noi milităm de când ne știm pentru unirea Basarabiei cu țara și am răspândit formulare de 2%, am făcut solicitări la toată lumea pentru sponsorizări”, a mai spus George Simion, preşedintele AUR, la emisiunea „Descoperiţi”

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *