George Simion: Să lase alegerile în pace, să nu dea foc la ţară, să nu creeze haos

Liderii AUR participă, marţi, la dezbaterile organizate de MAI legate de ordonanţa de urgenţă privind comasarea alegerilor. „Şi zic să lase alegerile în pace, să nu dea foc la ţară, să nu creeze haos”, spune liderul formaţiunii, George Simion.

„Vrem să vedem care este raţiunea acestor alegeri comasate, spun ei, anticipate spunem noi, făcute de frică. Au spus că vor economisi bani de la buget. Care sunt banii economisiţi la buget? Pentru că până acum urma să avem patru zile de alegeri în România, acum, după date actuale, sunt tot patru zile de vot. Atunci care e raţiunea, frica pe care o aau ei, dacă asta e raţiunea, eu zic să lase alegerile în pace, să nu dea foc la ţară, să nu creeze haos. (…) Nu putem avea încă zece ani cu Nicu şi Marcel”, spune George Simion, înainte de a intra în sediul MAI.

El anunţă că europarlamentarul Cristian Terheş va organiza miercuri un protest la Romexpo faţă de ceea ce PSD şi PNL deja au decis: „Vor să o ţină pe Ursula von der Leyen încă cinci ani la conducerea Comisie Europene. Nu cred că românii vor fi de acord cu asta”.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.
Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Ceartă și jigniri PSD-PNL în direct la televizor. Adrian Câciu: „Doamna Horga mă agresează. Știe să citească?”

Deputatul PSD Adrian Câciu și senatoarea PNL Gabriela Horga...

Rusia denunță garanțiile de securitate pentru Ucraina. Maria Zaharova: sunt „periculoase pentru Europa”

Moscova respinge categoric propunerile de garantare a securității Ucrainei,...

Ministrul Energiei a anunțat noile tarife dinamice la curent. Află la ce oră plătești cel mai scump kilowatt

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat, în cadrul unei...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine