George Simion a fost miercuri la Craiova alături de bunicul Luizei Melencu, Stelian Iordache, pe care l-a însoţit într-o audienţă cu procurorii DIICOT care au anchetat cazul monstrului din Caracal.

George Simion şi-a ţinut promisiunea făcută bunicului Luizei Melencu, Stelian Iordache, pe care l-a asigurat duminică seară, în direct la România TV, că îi va fi alături miercuri, pentru că luni şi marţi a ţinut neapărat să fie prezent la dezbaterile din comisiile Camerei Deputaţilor privind legea creşterii salariilor funcţionarilor publici.

George Simion a participat alături de bunicul Luizei la întâlniurea cu procurorii şi a povestit, în exclusivitate pentru România TV, ce s-a discutat şi care sunt paşii pe care îi vor urma în continuare.

„Sigur, bunicii in calitate de parte in dosar au fost sfatuiti sa faca noi solicitari. Vom face aceste solicitari, ca macar noua, parlamentari, sa ne dea un raspuns, daca pe acesti oameni ii umilesc, cum umilesc pe toata lumea.Cum e cazul lor, tragic, asa sunt zeci de mii in Romania. SIIJ nu prea si-a facut treaba, sa vedem daca Inspectia Judiciara si-o va face, in sensul de a-i penaliza pe procurorii care nu isi fac datoria.”, a spus George Simion.

Într-o intervenţie prealabilă, George Simion a declarat că mulţi factori de decizie importanţi din România, inclusiv din CSAT, ar avea legături cu şi ar acoperi reţelele de trafic de persoane.

„Acum, sa nu-mi cereti probe, insa multe dintre persoanele din CSAT cunosc retelele de trafic de carne vie, au de profitat de pe urma lor pentru gastile lor politice, ati vazut ieri cum si-au marit salariile pentru oamenii lor care nu fac nimic in primarii, in dauna oamenilor necajiti. Eu am venit aici pentru ca am raspuns la solicitarea unui cetatean. I-am vazut pe multi care au vrut din cazul Caracal si din aceasta nenorocire sa profite. Eu nu vreau asta.”, a mai spus George Simion.

„Oamenii astia nu au facut absolut nimic, sa imi zica si mie ziua si ora cand au cautat-o pe Luiza. Mai ales procurorul asta, Vasilescu, nimic nu a facut.”, a completat Stelian Iordache, bunicul Luizei Melencu.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *