Preşedintele AUR, George Simion, a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Craiova, că toate acordurile acorduri României privind exploatarea resurselor naturale ale solului şi subsolului trebuie reanalizate, pentru că România are bogăţii de care piaţa globală are nevoie, însă trebuie exploatate în interesul cetăţenilor români, relatează Agerpres.
„Dacă vorbim de felul în care este exploatat ţiţeiul în România şi sondele pentru care în acest moment austriecii de la OMV plătesc nişte redevenţe mult prea mici, actualul Guvern exact în ultima şedinţă de Guvern a prelungit licenţele de exploatare până în 2042. Licenţele erau valabile până în 2027. Nu înţeleg graba. Probabil au văzut şi ei sondajele reale de opinie şi s-au gândit: ‘se schimbă guvernarea, hai să fim asiguraţi’. Specialiştii noştri au analizat felul în care sunt date în subexploatare acele sonde şi acele zăcăminte care nu sunt foarte generoase din punct de vedere al ţiţeiului şi cred că nu respectă nici acordul de exploatare domnii de la OMV. Toate aceste acorduri privind exploatarea resurselor naturale ale solului şi subsolului vor fi reanalizate”, a afirmat Simion, în conferinţa de presă.
Acesta a mai afirmat că România trebuie să exploateze resursele, inclusiv aurul de la Roşia Montană, dar prin metode convenţionale şi nu de către „alţii, care să lase prăpăd în spate”
„În piaţa globală este nevoie şi de alte bogăţii pe care România le are. Avem în judeţul Gorj, de exemplu, grafit la Baia de Fier. Aceste resurse trebuie exploatate, după cum trebuie exploatat prin metode convenţionale şi aurul de la Roşia Montană, dar trebuie exploatate în interesul cetăţenilor români, nu de alţii şi nu lăsând prăpăd în spate. Ţara noastră are din resurse interne petrol pentru jumătate din necesar, doar că îl scot alţii, îl duc spre rafinare la Borealis şi Doljchimul este închis, Arpechimul este închis”, a mai afirmat preşedintele AUR.