George Simion și Gigi Becali s-au afișat împreună la sediul de campanie al AUR, unde au vorbit despre cum s-au cunoscut și de ce a ales Gigi Becali să îl susțină și să fie chiar candidat la alegerile parlamentare pe listele AUR. Printre subiectele discutate s-a regăsit și interdicția Austriei pentru România de a intra în Schengen, fapt pe care George Simion l-a numit o „umilință”.
„Umilința Austriei trebuie taxată”
George Simion a punctat inițial faptul că umilința Austriei în cazul Schengen ar trebui taxată. El a detaliat faptul că instituțiile statului român folosesc bănci austriece pentru a transfera bani și că mașinile instituțiilor alimentează la benzinării austriece. În final, el a spus că „trebuie să redevenim stăpâni la noi în țară, într-o Europă unită”.
George Simion: „Nu mai trăim în dictatură, nu există opinii unice, dar există o direcție. Eu cred că resursele noastre naționale au fost închinate prea mult altora. Eu cred că umilința asta Schengen pe care Austria ne-a administrat-o trebuie cumva taxată. Nu putem să stăm cum a zis Werner Iohannis. În momentul când românii erau supărați și a spus >, produsele din Austria, el a spus că nu trebuie boicotate produsele austriece.”
George Simion: „Majoritatea ministerelor din România au conturile la băncile austriece. Adică în momentul în care de la o instituție a statului român la altă instituție a statului român, transfer niște bani dacă o faci prin bancă, nu prin trezorerie, comisioanele ajung în Austria. În momentul în care Parlamentul, mașinile de la Parlament alimentează la Petrom, care trebuia să fie Petromul românilor. Și a fost un fel de taxă, un fel de garanție pentru Austria. Am plătit tribut dând Petromul austriecilor. Deci noi alimentăm mașinile instituțiilor la o benzinărie austriacă și trimitem banii în Austria, nu este normal. Trebuie să redevenim stăpâni la noi în țară, într-o Europă unită.”
Gigi Becali a fost forțat să-și închidă conturile
Ulterior, Gigi Becali a povestit cum a fost sunat de o bancă austriacă că trebuie să-și închidă conturile, atât el, cât și toți cei apropiați lui.