Revolta creşte în rândul pensionarilor nemulțumiți după ce au primit decizia de recalculare care le stabilește o pensie mai mică. Oamenii vin la casele de pensii din București și din Ilfov pentru a cere lămuriri. Unii spun că le-a fost cerută înapoi decizia de recalculare după ce au primit-o acasă. În țară, mai multe case de pensii au cerut să fie oprită distribuirea anumitor decizii de pensie, existând suspiciunea de date eronate. Directorul general al Poștei, Valentin Ștefan, a confirmat că au fost mai multe situații în care chiar decizii care au ajuns la pensionari au fost ulterior recuperate de la aceștia pentru a fi returnate către Casa de Pensii.
Revoltă a fost și în Petroșani, unde foştii mineri au protestat pe străzile din oraș, nemulțumiți că deciziile de recalculare au dus la scăderi dramatice ale pensiilor. Aceştia speră ca vocea lor să fie auzită, iar Guvernul să găsească o soluţie şi pentru ei.
În București, încă de la primele ore, mii de persoane au venit la casa de pensii de sector pentru a face contestații. Oamenii sunt nemulțumiți la indexarea cu rata inflației nu vor mai beneficia de majorare.
Și la Casa de Pensii Ilfov sunt persoane nemulțumite, care spun că au găsit erori în formula de calcul.
Directorul Poștei: Casele de pensii ne solicită să oprim de la distribuire anumite decizii
Directorul general al Poștei Române, Valentin Ștefan, a declarat că au fost mai multe situații în care chiar decizii care au ajuns la pensionari au fost ulterior recuperate de la aceștia pentru a fi returnate către Casa de Pensii.