Compania feroviară franceză SNCF a suferit, în noaptea de joi spre vineri, un „atac masiv” destinat să „paralizeze” reţeaua de trenuri de mare viteză (TGV), perturbând puternic circulaţia până la sfârşitul săptămânii, informează AFP.
În consecinţă, circulaţia trenurilor de mare viteză pe cele trei magistrale a fost „puternic perturbată”. „Direcţionăm unele trenuri pe liniile clasice, dar va trebui să anulăm un mare număr de trenuri”, a subliniat SNCF. În schimb, magistrala TGV pe relaţia Sud-Est nu este afectată, a precizat grupul.
Echipe de intervenţie de la SNCF Réseau „sunt la faţa locului pentru a face evaluări şi a începe lucrările de reparaţii”, însă această situaţie „ar urma să dureze cel puţin până la sfârşitul weekend-ului, având în vedere timpul necesar pentru efectuarea reparaţiilor”, a informat operatorul.
La o conferinţă de presă, directorul general de la SNCF, Jean-Pierre Farandou, a precizat că vor fi afectaţi aproximativ 800.000 de călători.
Atacul a avut loc la doar câteva ore înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, dar şi înaintea unui weekend aglomerat când se întorc acasă cei care au fost în vacanţă în luna iulie şi pleacă în vacanţă cei care au concediu programat în luna august.
Denunţând un „act criminal scandalos”, ministrul delegat pentru Transport, Patrice Vergriete, a „condamnat cu fermitate aceste acţiuni criminale care vor să compromită plecările în vacanţă pentru numeroşi francezi”.
Potrivit unei surse din apropierea anchetei, este vehiculată ipoteza unui „sabotaj”, iar o altă sursă afirmă că toate serviciile de informaţii franceze au fost mobilizate.
Circulaţia trenurilor Eurostat, care fac legătura între Paris, Londra şi Bruxelles, este şi ea afectată, arată informaţiile publicate pe pagina online a companiei. „Toţi clienţii vor fi informaţi prin SMS de circulaţia trenurilor lor”, a precizat operatorul care i-a sfătuit pe „toţi călătorii să îşi amâne călătoria şi să nu se deplaseze la gară”.
În schimb, în ceea ce priveşte transportul aerian, nu se înregistrează nicio perturbare, a precizat Direcţia generală a aviaţiei civile (DGAC).