Ministerul Justiției anunță că Horațiu Potra, fiul său și un nepot de-al lui Potra au fost arestați în Dubai. Autoritățile poartă acum discuții pentru extrădarea în România a celor trei.
„Astăzi, 29 septembrie, la vârful Ministerului Justiției au fost purtate discuții, prin intermediul unei videoconferințe, cu autoritățile omolog din Emiratele Arabe Unite. În cadrul acestor discuții, autoritățile din Emiratele Arabe Unite au confirmat arestarea, la solicitarea statului român, a cetățenilor români P.H., P.A.C. și P.D., aflați pe teritoriul acestui stat, persoanele în cauză fiind și în prezent în custodia acestora, în vederea parcurgerii procedurilor judiciare de extrădare”, a transmis Ministerul Justiției luni.
Ministerul Justiției vorbește despre „succesul” punerii în executare a mandatului de arestare pentru Potra, fiul și nepotul său.
„Precizăm că informații detaliate cu privire la aceste proceduri nu au putut și nu pot fi comunicate, pentru a nu aduce atingere obiectivului final, respectiv extrădarea celor 3 cetățeni români. De asemenea, în cadrul videoconferinței, s-au purtat discuții despre continuarea negocierilor pentru viitoarele tratate privind asistența judiciară internațională în materie penală și extrădarea”, conform Ministerului Justiției.
Ministrul Justiției anunțase de săptămâna trecută că autoritățile române colaborează cu cele din Dubai pentru reținerea lui Horațiu Potra
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat miercurea trecută, la Antena 3, că la acel moment autoritățile din România lucrau „împreună cu omologii din Emiratele Arabe Unite pentru a avea confirmarea măsurii preventive” față de Horațiu Potra și membrii familiei sale. Reacția venea la peste două ore și jumătate de când informația că Horațiu Potra a fost prins în Dubai fusese furnizată pe surse.
Radu Marinescu a spus, cu aceeași ocazie, că „nu există în momentul de față un tratat sau o convenție pe aceste aspecte cu Emiratele Arabe Unite, dar pe baza principiului de reciprocitate astfel de formule de cooperare judiciară sunt eficiente”.
„Pentru Ministerul Justiției, prioritar este ca formalitățile de extrădare să fie îndeplinite și orice persoană care este urmărită de statul român să fie prezentată în fața autorităților ca să răspundă pentru a acuzațiile ce i se aduc”, a adăugat atunci oficialul.