Curtea Constituțională a României (CCR) a contestat, vineri, decizia Curții de Apel Ploiești de joi, care suspenda Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024 ce anula alegerile prezidențiale de anul trecut.
CCR a depus recurs la decizia judecătorului de la Curtea de Apel Ploiești, cel care a decis suspendarea anulării alegerilor prezidențiale. De asemenea, CSM cere ca acestea să fie cercetat cu privire la săvârșirea unei eventuale abateri disciplinare.
Este al doilea recurs depus, după ce și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a depus aceeași cale de atac. Ceea ce înseamnă că, cel mai probabil, săptămâna viitoare, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili un prim termen de judecată al acestui recurs, iar practic, magistrații de la Curtea Supremă vor analiza inclusiv motivarea pe care o va da judecătorul de la Curtea de Apel Ploiești, cu argumentele pentru care a luat această decizie, care a creat atâtea controverse.
“Având în vedere informaţiile vehiculate în spaţiul public cu referire la situaţia acţiunilor prin care s-a solicitat suspendarea executării Hotărârii Curţii Constituţionale 32 din 6 decembrie 2024, până la soluţionarea definitivă a cauzei, precum şi anularea acestei hotărâri, facem precizarea că, la data de 10 aprilie, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal au fost înregistrate 11 dosare, având ca obiect acţiuni promovate de persoane fizice diferite, prin care s-a solicitat suspendarea executării actului administrativ contestat, până la soluţionarea definitivă a fiecărui dosar, precum şi anularea Hotărârii Curţii Constituţionale 32 din 6 decembrie 2024”, a informat Curtea de Apel Ploieşti.
CCR: O instanţă judecătorească a dispus, fără temei constituţional şi legal, cu privire la efectele unei hotărâri obligatorii
Curtea Constituţională a precizat vineri, în legătură cu decizia Curţii de Apel Ploieşti, că, “în mod regretabil”, cu “încălcarea” prevederilor legale, o instanţă judecătorească a dispus, “fără temei constituţional şi legal”, cu privire la efectele unei hotărâri obligatorii adoptate de instanţa constituţională, scrie Agerpres.
”Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Admite acţiunea în anulare. Anulează Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunţare”, potrivit minutei deciziei Curţii de Apel Ploieşti.
CCR subliniază că actele sale jurisdicţionale nu sunt acte administrative şi, prin urmare, nu pot fi atacate în contencios administrativ, anulate sau suspendate.
Drept urmare, CCR a declarat recurs împotriva sentinţei pronunţate joi de Curtea de Apel Ploieşti, prin care a fost anulată şi suspendată executarea Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 32/2024 privind anularea alegerilor prezidenţiale din 2024.
Curtea Constituţională menţionează că, începând cu luna decembrie 2024, au fost promovate în faţa instanţelor judecătoreşti din toată ţara peste 200 de acţiuni similare de contestare a hotărârii sale din 2024.
”În mod regretabil, cu încălcarea prevederilor Constituţiei României şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, care consacră caracterul general obligatoriu al actelor jurisdicţionale ale Curţii Constituţionale de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, o instanţă judecătorească a dispus, fără temei constituţional şi legal, cu privire la efectele unei hotărâri obligatorii adoptate de instanţa constituţională. Aceste aspecte au determinat Curtea să acţioneze procesual pentru a apăra ordinea constituţională şi efectele Hotărârii nr. 32/2024”, a scris CCR în comunicatul remis Agerpres.
Potrivit sursei citate, hotărârea CCR este un act jurisdicţional, adoptat în exercitarea competenţei proprii şi exclusive prevăzute la art.146 lit.f) din Constituţie.
Actele jurisdicţionale ale Curţii Constituţionale nu sunt acte administrative şi, prin urmare, nu pot fi atacate în contencios administrativ, anulate sau suspendate. Ca atare, toate efectele constituţionale şi legale ale Hotărârii nr. 32/2024 se produc pentru viitor, sunt general obligatorii pentru toate autorităţile întrucât fac parte din ordinea constituţională, în temeiul competenţei exclusive a Curţii Constituţionale de a veghea la respectarea procedurii de alegere a Preşedintelui României, mai precizează CCR.
România este un stat de drept în care Curtea Constituţională este independentă faţă de orice altă autoritate publică şi se supune numai Constituţiei şi propriei legi, iar competenţa sa nu poate fi contestată de nicio autoritate publică, evidenţiază CCR.
”Toţi cetăţenii au acces la justiţie, însă exercitarea acestui drept şi înfăptuirea justiţiei se realizează numai în condiţiile legii, prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, cu respectarea competenţei exprese a instanţelor judecătoreşti, care nu poate fi extinsă în domenii care sunt excluse controlului judecătoresc. Prin promovarea căii de atac a recursului, Curtea Constituţională a urmărit restabilirea cât mai urgentă a ordinii constituţionale, respectul deplin şi neechivoc pentru deciziile şi hotărârile sale şi eliminarea din ordinea juridică a oricăror interpretări juridice eronate şi a aplicării cu rea-credinţă a legii”, se mai arată în comunicatul CCR.
Ministrul Justiției îi asigură pe români că alegerile din mai vor avea loc: „Nu avem turul 2 înapoi”
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat joi seară, la Antena 3 CNN, referitor la decizia Curții de Apel Ploiești de a suspenda decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale din 2024, că alegerile se vor desfășura în continuare, explicând că „nu avem nicio soluție de tipul „turul II înapoi”.
„E o hotărâre judecătorească nemaiîntâlnită. Potrivit legii, nu există o posibilitate de contestare în contenciosul administrativ a hotărârilor sau a deciziilor pronunțate de CCR. Alegerile se vor desfășura în continuare, în conformitate cu calendarul și cu principialitatea care e stabilită prin acte normative care nu au făcut obiectul de analiză juridică în cadrul hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Ploiești”, a explicat ministrul.
De asemenea, a mai subliniat faptul că „nu avem nicio soluție de tipul „turul II înapoi”.
„Nu avem nicio soluție de tipul „turul II înapoi” și nici o suspendare sau blocare a mecanismului electoral care se desfășoară în momentul de față. Legislația românească nu prevede posibilitatea ca o hotărâre a CCR să fie atacată în fața instanțelor judecătorești care alcătuiesc sistemul judiciar din România. Această hotărâre e vizată de o cale de atac a recursului, astfel încât în mecanismul procedural va fi ÎCCJ care va stabili asupra legalității acestei hotărâri”, a mai adăugat Marinescu.
Totodată, a mai explicat că „e o situație nemaiîntâlnită pentru că toate demersurile anterioare prin care s-a încercat atacarea în fața instanțelor judecătorești a unor hotărâri sau decizii ale CCR au fost respinse ca inadmisibile”.
Curtea de Apel Ploiești a suspendat joi executarea hotărârii prin care Curtea Constituțională a României a anulat alegerile prezidențiale din decembrie 2024. Ulterior, Biroul Electoral Central a transmis că această decizie „nu provoacă niciun efect” și că își continuă activitatea în mod normal.