Ilie Bolojan își face singur bilanțul după trei luni de reforme: „Scade puterea de cumpărare. Nu pot să neg asta”

Premierul Ilie Bolojan a discutat joi seară, la Euronews, despre efectele reformelor de reducere a deficitului bugetar, cum ar fi creșterea TVA-ului, având în vedere că PSD și-a exprimat intenția de a face o evaluare a acestor măsuri. Premierul a declarat că ținta pentru deficitul bugetar al României la sfârșitul acestui an este de 8,4%, ceea ce, în viziunea premierului, reprezintă „o țintă de seriozitate”. 

„Măsurile adoptate au fost luate pentru a salva fondurile europene. Suspendarea fondurilor însemna intrarea în incapacitate de plată. Faptul ca astăzi consiliul ministrului de Finanțe ne-a aprobat planul revizuit înseamnă că avem încă 10 miliarde de euro pana anul viitor pe care trebuie sa îl absorbim.

Ne-au crescut cheltuielile de salarii cu 10% față de anul trecut pe primul semestru. Am încasat TVA cu 10% mai mult decât în primele luni și în luna octombrie pentru prima dată ne-au scăzut cheltuielile cu salarii în sectorul public, au scăzut cu 500 milioane.

Am tăiat sporuri, am luat masuri în educație, sporul de condiții vătămătoare a fost diminuat. Efecte care au loc doar pe ultimele 3 luni nu pot să aibă efecte masiv pe tot anul. Ne propunem sa terminăm anul cu 8,4% deficit. Le demonstram creditorilor, Comisiei Europene ca România daca spune ceva face. Asta înseamnă încredere și scăderea dobânzilor”, a declarat Ilie Bolojan.

Ilie Bolojan, despre scăderea puterii de cumpărare: „Nu pot să neg asta”

Întrebat despre scăderea consumului, în urma măsurilor de austeritate, Ilie Bolojan a declarat:

„Aceste măsuri au avut un efect de contracție economică. Eu nu pot să neg asta. Atunci când scazi câștiguri, când crești taxe, vei scumpi produse care scad puterea de cumpărare. Dacă n-am fi făcut aceste lucruri, am fi ajuns în situația în care să ne întrebăm dacă să putem plăti pensii sau salarii. Acest lucru a fost evitat”, a declarat Ilie Bolojan.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Ciucu acuză USR și PSD că au propus „un blat” la alegerile din București

Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat...

George Burcea, iritat de o întrebare privind finanțarea campaniei la Primăria Capitalei: „Nu-mi dă mama mie bani să candidez”

Actorul George Burcea, candidat al Partidului Oamenilor Tineri (POT)...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine