Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat joi, într-un interviu la Europa FM, că vom avea alegeri prezidențiale în primăvară, din nou, explicând că „există două posibilități” pentru data scrutinului: în luna martie sau în luna mai.
„Vom avea în primăvară alegeri, din nou. Din punctul meu de vedere, există două posibilități – asta spun un punct de vedere personal, pentru că această chestiune se va discuta în a doua etapă, după ce vom avea la final de anul nou guvern. Dar treuie să discutăm deschis: cred că pe data de 25 aprilie este atât Paștele ortodox, cât și Paștele catolic. Ar fi impropriu ca înainte cu două săptămâni de sărbătorile de Paște – când toți creștinii vor să-și vadă de viața lor – să venim noi cu mizeriile lumii politice. Deci, cred că din punct de vedere social, nu pot fi organizate alegeri în această perioadă”, a spus Bolojan.
Variantele luate în calcul de liderul PNL:
- „Sau varianta să fie organizate până la începutul lunii aprilie, martie, final de martie, început de aprilie, dar nu mai târziu de prima săptămână din aprilie turul doi.
- Sau să fie undeva organizate, să spunem, în luna mai, în așa fel încât campania să înceapă după Paște și spre finalul lunii mai se fac ambele tururi. Asta e o chestiune de a ține cont de o realitate.”
„Ce este important, nu neapărat că se ține în martie sau în mai. Este important să dăm românilor din nou încredere prin predictibilitate. Românii nu au încredere în lumea politică și dintr-un motiv aparent banal: că noi nu am reușit să spunem că o dată la patru ani, în ultima duminică din noiembrie se țin alegeri parlamentare și cu asta basta. Nu. Ce am făcut? Vedeți… le ținem atunci, le mutăm mai înainte, le punem într-o anumită ordine… Și atunci, oamenii ce se gândesc? «Măi, ăștia în loc să respecte regula jocului și asta e, cine iese, iese, ăștia caută să-și pregătească terenul de joc după gabaritul jucătorilor». Și, din nou, asta este o formă de nedreptate. Este ca un arbitraj care se face incorect și oamenii sunt revoltați când văd că arbitrul nu joacă corect și favorizează o echipă”, a mai spus Bolojan.
„Eu cred că este important ca până la finalul acestui an sau cel mai târziu în prima săptămână după ce avem un nou guvern să se anunțe clar: sunt în perioada cutare, uite din ce argumente, acesta este calendaru. Din data cutare se pot depune candidaturi, se strâng semnături. Nu cred că e normal să ne gândim acum că de sărbători, de Crăciun, oamenii vor strânge semnături pentru alegeri”, a completat liderul PNL.
Între timp, cele patru partide proeuropene care au intrat în Parlament par să se fi înțeles pe structura noului guvern. În viitorul Executiv, PSD va avea șapte miniștri, PNL patru, USR trei și UDMR doi, potrivit unor surse din interiorul negocierilor.