Au apărut primele imagini cu fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, care este acuzat că a primit mită ca medic. Imaginile sunt surprinse cu o cameră ascunsă a unui pacient, care întinde către Tătaru două bancnote de 100 și 200 de lei. Banii sunt lăsați, ulterior, pe laptopul din biroul lui Nelu Tătărau. Acesta nu pune mâna pe bani. Imaginile sunt din 11 mai 2024, scrie A3CNN.
DNA Iași a cerut, vineri, Parlamentului să îi ridice imunitatea fostului ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, pentru percheziție informatică și domiciliară, în dosarul în care e acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri alimentare. Premierul Marcel Ciolacu a declarat că se va vota pentru ridicarea imunității.
În 10 octombrie, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J. referatul și copia dosarului penal (10 volume) întocmite de procurorul din cadrul Serviciul Teritorial Iași, pentru a fi înaintate ministrului Justiției, astfel încât acesta să solicite Camerei Deputaților încuviințarea percheziției informatice și domiciliare, a comunicat DNA.
În cazul membrilor Parlamentului, percheziia poate fi făcută doar dacă e încuviințată de votul plenului Camerei din care face parte parlamentarul respectiv, precizează sursa citată.
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost pus sub urmărire penală de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri alimentare.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii DNA Iași fac cercetări față de Nelu Tătaru, în calitate de medic specialist în cadrul Blocului Operator al Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” din Huşi, şi deputat. El e cercetat pentru luare de mită în formă continuată (57 de acte materiale).
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada 3 aprilie – 12 iulie, în calitate de medic specialist în cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Huşi, Nelu Tătaru ar fi primit cu titlu de mită sume de bani cuprinse în general între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri alimentare, de la 45 de persoane (pacienţi/aparţinători), în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu în calitate de medic specialist, respectiv intervenţii chirurgicale, consult pacienţi ori eliberare de reţete medicale.
În cauză se mai efectuează urmărirea penală şi privitor la alte 27 de persoane care au calitatea de suspecţi pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, informează DNA.
Nelu Tătaru a fost dus, joi, la DNA Iași, unde i s-au prezentat acuzațiile. La ieșirea de la DNA, el a declarat că nu a condiționat și nu a cerut niciodată bani pentru a trata pacienți și că e nevinovat. El a spus că nu a văzut probe, nici probe video și s-a întrebat de ce nu a existat un flagrant.