Împrumut pentru Ucraina, aprobat de Parlamentul European. Care e suma și de unde se rambursează

Parlamentul European a aprobat un împrumut de până la 35 de miliarde de euro către Ucraina, sumă destinată sprijinirii economiei țării grav afectate de războiul cu Rusia.

Împrumutul urmează să fie rambursat prin profiturile generate de activele rusești înghețate, o măsură decisă ca urmare a sancțiunilor impuse după invazia Rusiei din februarie 2022.

Decizia Parlamentului a fost susținută de o majoritate covârșitoare, cu 518 voturi pentru și doar 56 împotrivă, ceea ce permite Uniunii Europene să finalizeze acest ajutor financiar până la sfârșitul anului. Suma totală ar putea fi redusă dacă SUA vor contribui, așa cum este așteptat, la această inițiativă internațională, transmite B1TV.

Împrumutul aprobat face parte dintr-un plan mai larg al țărilor G7, care vizează mobilizarea a 50 de miliarde de dolari pentru a sprijini Ucraina. De asemenea, țări precum Regatul Unit și Canada au anunțat deja contribuții semnificative, de 3 miliarde de dolari și respectiv 3,6 miliarde de dolari. În schimb, SUA și Japonia nu au specificat încă valoarea contribuțiilor lor.

O problemă delicată rămâne Ungaria, care continuă să blocheze o revizuire a regimului de sancțiuni, ceea ce complică eforturile internaționale de a coordona sprijinul pentru Ucraina.

Ultimele știri

Președintele Nicușor Dan a făcut profilul noului șef SRI sau SIE: exclus să fie din partide

Președintele Nicușor Dan a anunțat că viitorii șefi ai...

Nicuşor Dan evită să acuze PSD de blocarea reformelor: „Votanții partidelor îşi doresc lucruri diferite”

Președintele Nicușor Dan nu a dorit să comenteze dacă...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine