Închiderea școlilor nu este o soluție luată în calcul în acest moment, afirmă vicepremierul Raluca Turcan. Scenariul roșu în instituțiile de învățământ se aplică de la caz la caz, în localitățile în care numărul de îmbolnăviri cu coronavirus crește, și nu în cele în care există puține sau deloc, a explicat vicepremierul.
„Ar fi anapoda, oarecum, în unele localităţi în care nu ai niciun caz să introduci şcolile în scenariul roşu doar pentru că în alte localităţi ai o creştere a numărului de infectări”, a spus Raluca Turcan, marți seară, la B1TV.
„Nu cred că ne apropiem la nivel naţional cu o închidere a şcolilor şi o includere a tuturor şcolilor în scenariul roşu. Nu este de dorit, toate studiile arată că învăţământul cu prezenţă fizică dă rezultate mult mai bune. De aceea am lăsat la latitudinea autorităţilor locale” , a declarat Raluca Turcan.
Potrivit vicepremierului, Guvernul insistă ca procesul de învățământ să se desfășoare „față în față” pentru că este mai eficient.
Decizia Guvernului „la nivel naţional este ca, în principiu, şcoala să se desfăşoare faţă în faţă cu respectarea celor două criterii”, cel epidemiologic şi cel privind respectarea regulilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 a spus Turcan.
Închiderea școlilor. „Suntem în acest moment departe de scenariul din primăvară şi depinde foarte mult de cum acţionăm în perioada următoare”, a mai afirmat viceprim-ministrul.
În ceea ce priveşte dotările unităţilor de învăţământ în contextul crizei sanitare, vicepremierul a susţinut că şcolile „au tot ce le trebuie” pentru lunile octombrie şi noiembrie.
Raluca Turcan a cerut autorităţilor locale să se implice în buna funcţionare a unităţilor de învăţământ, arătând că nu mai există preocuparea pentru campania electorală, iar aleşii locali trebuie să se preocupe de acest aspect.
Raluca Turcan a arătat că finanţările pe fonduri europene „nu au avut şi nici nu au culoare politică” şi că inclusiv în ceea ce priveşte dotarea şcolilor „nu există preferinţă în acordarea banilor”, vicepremierul subliniind faptul că alocările pentru unităţile şcolare nu au avut nicio legătură cu vreun criteriu politic.