Antena 3 CNN are înregistrări din ședința “cuțitelor lungi” de la USR care a avut loc joi seară, în urma căreia i-a fost retras sprijinul Elenei Lasconi. A fost un scandal imens, iar liderii și-au adus acuzații reciproce fără precedent. Lasconi a cerut să le fie închise microfoanele celor care voiau să ia cuvântul, iar un lider USR i-a spus că doar la PSD și PNL se mai întâmpla asta și că Lasconi este “dictator”.
Elena Lasconi, candidat la prezidenţiale: “Au fost sondaje cu 6%, cu 12%, cu 10%, cu 8% și așa mai departe”.
În momentul în care Diana Buzoianu contestă aceste cifre pe motiv că cifrele sunt de fapt între 4 și 6%, Lasconi îi răspunde: “Dă-mi voie să cred că toate fac parte din planul puciului, eu cred în șansa mea și în șansa noastră.”
Diana Buzoianu, deputat USR: “M-a deranjat că noi aveam sondaje de câteva săptămâni din care reieșea că suntem la 6%, ultimul arăta 4% și noi trimitem oamenii în orb să spună că avem șanse să intrăm în turul doi cu aceste sondaje cu care stăm în mână de câteva săptămâni? Unde e rezonabilitatea față de oamenii trimiși în campanie, să spună că avem șanse să intrăm în turul 2”.
Elena Lasconi: “Eu cred că avem șanse și acum să intrăm în turul doi”
Diana Buzoianu: “Eu cred că tu crezi în șansele tale, că tu ești subiectivă, dar dacă suntem între 4 și 6% obiectiv pe sondajele noastre, nu ți se pare normal că astea sunt niște cifre pe care ar trebui să le știm cu toții?”
În momentul în care Irineu Darău, senator USR, a dorit să intervină, Elena Lasconi cere să i se taie microfonul. “Nimeni din Parlamentul României nu permite așa ceva, nici măcar PSD și PNL”, i-a răspuns senatorul USR.
Ionuț Moșteanu, purtător de cuvânt USR: “Dictator… Așa vrei să fii și președintele României?”.
USR a decis, în urma unei ședințe, să-și retragă susținerea pentru candidatura Elenei Lasconi la alegerile prezidențiale din luna mai. Partidul îl va susține pe Nicușor Dan și a anunțat că de vineri începe campania pentru acesta. Inițial, Lasconi spunea că ședința Comitetului Politic al USR de astăzi este “informală” și că orice decizie s-ar lua în cadrul ei este “ilegală”. Lasconi a postat un mesaj de luptă pe Facebook înaintea ședinței, scriind că știe că dreptatea este de partea ei și a promis că îi va da în judecată pe cei care i-au orchestrat “execuția politică”.
USR incepe de astazi campania electorala pentru Nicuşor Dan, după şedinaţa cu scântei de aseară in care 75% din liderii USR au votat pentru retragerea sprijinului politic pentru Lasconi si susţinerea lui Nicuşor Dan. “Stalin ar fi mândru de acești băieți” a fost reacţia Elenei Lasconi, care a anunţat ca ii va da in judecata pe puciştii din USR pentru abuzul pe care l-au făcut.
Elena Lasconi face noi acuzații la adresa lui Nicușor Dan, pe care îl acuză că este “omul sistemului PSD-PNL”, și susține că primarul Capitalei a încercat în noiembrie 2024 să o convingă să se retragă în favoarea lui Nicolae Ciucă, la alegerile prezidențiale de anul trecut. Lasconi, care, la rândul ei, a pierdut sprijinul propriului partid, USR, în favoarea lui Nicușor Dan pentru scrutinul din luna mai, a prezentat un mesaj pe care primarul general al Bucureștilor i l-ar fi trimis înainte de turul 1 prezidențial.