Daniel Chelcea, managerul SCJU
Daniel Chelcea, managerul SCJU

Daniel Chelcea, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu, și-a anunțat demisia din funcție din cauza unor dispute cu Consiliul Județean Sibiu. Decizia a fost comunicată joi, iar preavizul de 45 de zile va începe pe 28 aprilie 2025, conform contractului său de management.

„Această decizie survine pe fondul unor diferențe de viziune în ceea ce privește strategia managerială a spitalului, între dr. Chelcea și conducerea Consiliului Județean Sibiu”, arată comunicatul publicat de SCJU Sibiu.

Managerul, care a preluat funcția în octombrie 2021, a zis că și-a asumat rolul cu dedicație, reușind să îmbunătățească serviciile medicale și să gestioneze crize importante. Totuși, disputele cu CJ Sibiu l-au determinat să plece înainte de expirarea mandatului.

„Am preluat Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu într-un moment dificil pentru comunitatea noastră, am gestionat crize importante, reușind în același timp să ajut acest spital să crească, să se dezvolte și să ofere servicii medicale de o calitate cât mai înaltă. Regret un singur lucru: faptul că divergențele puternice de strategie managerială pe care le-am avut cu conducerea Consiliului Județean Sibiu m-au împiedicat într-atât să îmi duc rolul la îndeplinire, încât am ajuns, inevitabil, la decizia de a pleca înainte de a-mi încheia mandatul”, a declarat Chelcea, conform Agerpres.

CJ Sibiu susține că a primit numeroase sesizări referitoare la modalitatea în care Chelcea gestiona resursele financiare și medicale ale spitalului. Autoritățile județene au anunțat că vor derula un audit extern pentru a verifica acuzațiile.

„În cursul zilei de 10 aprilie, prin intermediul unui comunicat de presă emis de Spitalul Clinic Județean Sibiu, domnul manager face referire la «divergențele manageriale puternice» în raport cu conducerea Consiliului Județean Sibiu. Referitor la acest aspect, vă informăm că instituția noastră a primit numeroase sesizări venite atât din interiorul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, cât și din afara acestuia, cu privire la utilizarea deficitară a resurselor financiare și medicale ale celui mai mare furnizor de servicii medicale publice din județul Sibiu.

În acest sens, la constituirea Bugetului pentru anul 2025, aprobat la 20 martie a.c., au fost prevăzute sumele necesare realizării unui Audit extern care să verifice obiectiv aspectele semnalate cu privire la modul în care au fost utilizate resursele spitalului. În momentul de față, se lucrează la Caietul de sarcini pentru contractarea serviciilor de audit, urmând că ulterior realizării tuturor activităților de verificare să comunicăm rezultatele acestuia”, a precizat CJ Sibiu.

Alexandra Farcas

Alexandra Farcas s-a alaturat echipei Lumea Politică de scurt timp si acopera zone de interes in politica. Ea este responsabilă și de documentarea tuturor materialelor de investigații economice ale...

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *