Instanța Supremă interzice definitiv celor de la USR să-l susțină electoral pe Nicușor Dan, la prezidențiale

Curtea de Apel București a respins cererea de sesizare a Curții de Justiției a Uniunii Europene formulată de USR, cât și contestația partidului la decizia de recunoaștere oficială ca președintă a formațiunii politice pe Elena Lasconi, și unic reprezentant al USR, precum și interzicerea susținerii lui Nicușor Dan la prezidențiale. 

Curtea de Apel București a emis decizia definitivă la acțiunea lui Ionuț Moșteanu, care a contestat interdicția BEC de a mai posta despre Nicușor Dan, în numele partidului.

Astfel, în data de 17 aprilie 2025, instanța a decis tot în defavoarea USR, Aripa Moșteanu.

„Respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de contestator, ca neîntemeiată. Respinge contestaţia, ca neîntemeiată. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel București, sub sancţiunea nulităţii. Hotărârea se comunică de îndată Autorităţii Electorale Permanente. Pronunţată azi, 17.04.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei. Document: Hotarâre  107/2025  17.04.2025”, după cum reiese din decizia postată pe site-ul Curții de Apel București. 

USR a contestat, iar în data de 29 aprilie 2025, Instanța Supremă a emis decizia finală în acest dosar.

„Respinge excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare în termen invocată de intimatul-pârât Biroul Electoral Central. Respinge recursul formulat de reclamantul Moşteanu Liviu Ionut împotriva Sentinţei civile nr.107 din 17 aprilie 2025 a Curţii de Apel Bucureşti – Contestaţii Electorale, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată astăzi, 29 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție a României. 

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.
Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Putin continuă războiul în Ucraina: Demisia lui Dmitri Kozak, un semnal clar al refuzului de pace, conform ISW

Vladimir Putin pare hotărât să prelungească conflictul din Ucraina,...

Kelemen Hunor îi cere lui Ilie Bolojan să nu se mai opună plafonării prețurilor: „Oamenii trebuie să simtă că-s protejați”

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, într-un interviu pentru...

Peste 200 de parlamentari români încasează cash 35.000 de lei, cu justificări doar pentru jumătate

Conform legislației actuale, deputații și senatorii trebuie să prezinte...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine