Președintele Klaus Iohannis a făcut joi la Chișinău declarații dure la adresa profesorilor după ce liderii sindicali au anunțat că nu sunt de acord cu oferta guvernului și că majoritatea profesorilor vor să continue greva.

”Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale? E o generație întreagă care trebuie să dea bac și să meargă la facultăți. (…) După ce guvernul le-a dat tot ce au cerut, acum în ce temei să mai continue greva?”, a spus Iohannis.

Reamintim că guvernul a adoptat joi o ordonanță de urgență, în ciuda faptului că liderii de sindicat au anunțat public că nu sunt de acord cu propunerea guvernului. Guvernul a adoptat ordonanța de urgență prin care cresc salariile cu 1.000 de lei brut pentru personalul didactic din învățământ și cu 400 de lei pentru personalul nedidactic, liderii de sindicat au respins propunerea și au cerut dublarea sumei.

Principalele declarații ale președintelui:

Toată clasa politică a neglijat educația 30 de ani. Prima dată când educația a fost pusă la nivelul care i se cuvine a fost cu ocazia proiectului meu România Educată. Știm toți că educația se face cu mult entuziasm, dăruire, dar nu vine pe gratis. Dascălii trebuie să primească ce li se cuvine. De asta au fost foarte supărați când din proiectul legii educației a fost scoasă partea cu salarizarea. În lege era prevăzută cu salariul mediu. Când a fost scos articolul, oamenii s-au simțit jigniți. De aceea am spus că solicitările lor sunt legitime.

Greva a arătat politicienilor și românilor că și ei știu să își ceară drepturile. După ce s-a negociat și au fost la mine, cred că s-a văzut cu ochiul liber că s-a schimbat puțin abordarea. Guvernul a decis să le acorde două lucruri importante. Primul e recunoașterea dreptului de a avea o grilă care pornește de la salariul mediu pe economie. Acest lucru a fost deja garantat prin OUG dată azi. Al doilea lucru: până atunci există creșterile salariale prin care primesc 1.000 de lei în plus lunar la salariul. Deci guvernul a avut grijă să rezolve pe termen mediu și lung noua grilă de salarizare, dar și compensație pe termen scurt.

În plus, guvernul a introdus în noua OUG că legea, chiar dacă apare mai târziu, se garantează că la nivelul anului 2024 cel puțin 40% din creștere va fi realizată efectiv.

Greva a durat un pic mult. Se pune întrebarea cine negociază pentru dascăli? Fiindcă liderii de sindicat tot vin și pleacă, dar ei sunt un fel de interfață, ei se duc și consultă oamenii. E extrem de greu de imaginat cum poate să funcționeze o negociere. De aceea premierul a hotărât foarte corect să dea această OUG pentru că a înțeles că sunt solicitări legitime.

Sper să se înțeleagă bine la nivelul sistemului și să revină la școală marți pentru că nu mai au pentru ce să facă grevă. S-au dat garanții în scris prin OUG că guvernul se va ține de cuvânt. Eu cred că foarte mulți dascăli care oricum oricum au considerat că a fost prea mult se vor întoarce la școală și bine fac.

Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale? E o generație întreagă care trebuie să dea bac și să meargă la facultăți. După ce guvernul le-a dat tot ce au cerut, acum în ce temei să mai continue greva? Dacă liderii de sindicat nu se înțeleg între ei, profesorii vor înțelege.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *