Președintele Consiliului Județean Prahova și unul dintre cei mai influenți lideri din PNL, Iulian Dumitrescu, a anunțat, după ce a fost pus sub control judiciar în dosarul deschis de DNA, că demisionează din toate funcțiile din partid.
”Având în vedere existența dosarului în care D.N.A. mi-a adus acuzațiile prezentate public, am luat decizia să demisionez din toate funcţiile din partid, deoarece partidul nu are nicio legătură cu această speță.
Colaborez cu instituţiile statului pentru a se lămuri cauza și a se afla adevărul faptic.
Conform legii, sunt în continuare beneficiarul prezumției de nevinovăție”, a transmis Iulian Dumitrescu într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Procurorii DNA i-au pus sub control judiciar pe Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova, dar și pe sora sa, Angelica Marilena Lambrea, și cumnatul său, Adrian Daniel Lambrea.