Vicepreședintele SUA, JD Vance, s-a alăturat corului de declarații agresive pe tema războiului din Ucraina, lansând propriul ultimatum către ucraineni, relatează CNN. Vance se află în India, pentru o întâlnire cu premierul Modi.
„Am lansat o propunere foarte explicită rușilor și ucrainenilor și e timpul ca ei să spună da, altfel SUA se vor retrage din acest proces. Ne-am angajat la acțiuni diplomatice extraordinare și la o muncă dificilă”, a declarat vicepreședintele american.
Ultimatumul lui Vance vine în contextul în care Marco Rubio a anunțat deja că va absenta de la discuțiile de la Londra, în care oficiali ucraineni și europeni urmează să discute posibilitatea unui armistițiu.
SUA au propus o „ofertă” pro-rusă de încetare a războiului, prin care regimul de la Kremlin ar urma să primească concesii uriașe, inclusiv recunoașterea raptului teritorial comis împotriva Ucrainei.
Printre propuneri se numără recunoașterea oficială de către SUA și Ucraina a anexării Crimeei la Rusia și recunoașterea ocupării de facto a ocupației rusești în restul teritoriilor ucrainene revendicate de Kremlin.
Ucraina a transmis deja că nu are nicio intenție să accepte cedarea de teritorii către Rusia.
Discuțiile de la Londra, amânate
Discuţiile de miercuri, de la Londra, au fost amânate, dar continuă cele la nivel de consilieri de prim rang, a anunţat diplomația britanică.
„Reuniunea de astăzi asupra negocierilor de pace în Ucraina cu miniştrii de externe a fost amânată”, a anunţat Foreign Office într-un comunicat. „Discuţiile între consilieri continuă, însă sunt închise pentru mass-media”, a adăugat ministerul britanic.
Şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak, a anunţat că a sosit, miercuri, la Londra împreună cu doi miniştri, pentru a se întâlni cu interlocutori americani şi europeni, în ciuda amânării discuţiilor ministeriale.
„În ciuda a orice, noi vom lucra pentru pace”, a scris el pe Telegram. „Drumul spre pace nu este uşor, însă Ucraina a fost mereu şi rămâne angajată în eforturile de pace”, a spus Iermak, precizând că discuţiile de miercuri urmau să se axeze pe „mijloacele pentru a se ajunge la un armistiţiu complet şi necondiţionat”.